Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, iulie 22, 2026
Sunteți Aici Home » SPORT » INTERVIU: Chindia este o echipă lipsită de valoare, spune fosta glorie Decebal Neagu

INTERVIU: Chindia este o echipă lipsită de valoare, spune fosta glorie Decebal Neagu 

Fostă glorie a fotbalului târgoviştean, Decebal Neagu a rămas profund dezamăgit de cum s-a prezentat Chindia la debutul în noul sezon al Ligii a 2-a. Într-un interviu acordat publicaţiei noastre, cel care a realizat două promovări cu CS-ul din B în A şi care a avut aproape 200 de prezenţe în Liga I a considerat că echipa lui Croitoru nu avea voie să piardă cu U. Cluj şi că este una lipsită de valoare. De asemenea, fostul mare atacant care a evoluat la CS Târgovişte, Siderurgistul Galaţi, CSO Galaţi, U, Craiova, FCM Reşiţa şi la naţionala de tineret a României l-a atacat în termeni duri pe Cornel Dinu, căruia i se va acorda titlul de cetăţean de onoare al oraşului Târgovişte.

Domnule Neagu se poate spune că aţi fost unul dintre spectatorii de „lux” ai Chindiei la meciul cu Universitatea Cluj. Ce impresie v-a lăsat echipa târgovişteană la revenirea în Liga a 2-a?

Nu prea mi-a lăsat nicio impresie, iar rezultatul a fost unul dezamăgitor. Am venit la meci mai mult de curios pentru a vedea cum arată echipa în Divizia B. Studiind atent Universitatea, aceasta era o echipă de bătut. E rău pentru Chindia că nu a putut învinge o echipă de copii.

Care credeţi că sunt cauzele pentru care s-a început slab noul sezon?

La ce am văzut din tribună, omogenitatea formaţiei târgoviştene lasă de dorit, iar juniorii care au fost aduşi de la Viitorul sunt foarte slabi. Mă întreb de ce mai funcţionează centrul de copii şi juniori de la Chindia dacă se mizează în continuare pe juniori din alte părţi. De asemenea, nu am văzut nimic în construcţia echipei şi nici că aceasta ar avea vreun pic de valoare. Am văzut transferuri ratate şi nici o dăruire pe teren. O echipă fără ambiţie, fără determinare, fără motivaţie. Să joci cu un jucător în plus o perioadă bună de timp şi să stai cu şase jucători pe linia de fund e ceva de neînţeles şi din partea conducerii tehnice.

„În meciul cu Universitatea s-a greşit tactica de joc”

Conducătorii clubului au spus că obiectivul echipei în campionat va fi clasarea în primele şase locuri. Se poate realiza acest lucru?

Nu prea cred că se poate atinge o astfel de clasare. Acest obiectiv nu va fi realizabil pentru că echipa şi jucătorii sunt lipsiţi de valoare. În plus sunt multe lacune şi pe banca tehnică.

Credeţi că s-ar impune o schimbare de antrenori după eşecurile cu CS Păuleşti şi U. Cluj?

Nu ştiu ce să zic în sensul acesta, dar în meciul cu U. Cluj s-a greşit mult tactica de joc. În plus, nu a existat nicio impulsionare a jucătorilor de pe bancă. E rău dacă nu se poate face aşa ceva. E strigător la cer să joci cu cinci oameni pe linia de fund şi cu un singur vârf, când ai superioritate numerică!

Ce ar trebui să se schimbe la Chindia pentru a apărea rezultatele dorite?

decebal neagu 2Când nu dispui de un lot valoros şi mai apar şi greşeli copilăreşti, precum a făcut Pătru, e greu să schimbi ceva. Am rămas surprins şi de subţirimea băncii de rezerve. Ca să se ajungă la rezultate pozitive, trebuie să fie disciplină, dăruire pe teren şi o implicare mai mare a staff-ului tehnic.

Peste câţi ani ar mai putea promova Chindia în prima Ligă?

Aşa cum s-a văzut până acum, echipa asta intră o dată la 20 de ani în Liga I, dar la cum se prezintă în momentul de faţă nu o văd prea curând. Ca să ajungi în primul eşalon, trebuie să ai fotbalişti în lot şi nu jucători de fotbal.

„Va fi făcut cetăţean de onoare unul care a retrogradat Târgoviştea de trei ori”

Ce părere aveţi de faptul că autorităţile locale îi va înmâna lui Cornel Dinu titlul de cetăţean de onoare?

Decizia asta nu că mă şochează, dar mă irită total! Nu ştiu care sunt meritele pentru care Dinu va deveni cetăţean de onoare. Din ce-mi aduc aminte, el a mai fost refuzat o dată pentru acest fapt. Încă o dată cer argumente pentru ce i se acordă acest titlu? Eu ştiu că Dinu a retrogradat Târgoviştea de trei ori din vina lui, cu bună ştiinţă şi cu răutate. Prima dată a făcut-o din postura de jucător, când a venit cu Dinamo la Târgovişte, apoi a făcut-o pe când era antrenor la Dinamo, când a dat meciul celor de la Suceava, să vadă echipa asta picată din nou, iar ultima dată, tot ca antrenor al lui Dinamo, a aranjat meciul cu Reşiţa ca să îngroape încă o dată Târgoviştea. Ce aport a avut el în fotbalul sau sportul dâmboviţean ca să devină cetăţean de onoare? A jucat două-trei meciuri la Târgovişte ca junior, după care a plecat la Bucureşti şi a retrogradat echipa care l-a format. Şi acum îmi aduc aminte ce ne-a zis când a jucat împotriva CS-ului ca jucător: «Băi, ţăranilor, vă dau gol de la Titu şi vă retrogradez!» Şi exact aşa s-a întâmplat. Înaintea lui sunt alţii care merită un astfel de titlu.

Care ar fi aceştia?

Eu mă exclud, chiar dacă mi-am rupt picioarele pe stadionul din Târgovişte, realizând două promovări cu CS-ul din B în A. Am jucat şapte ani aici şi în plus am fost singurul jucător târgoviştean care a avut parte de un meci de retragere pentru merite sportive. Alţii ar fi Tică Gheorghe, Dumnezeu să-l ierte!, Titi Ionescu, Ionel Pitaru, din fotbal, iar din alte sporturi, Cornel Cornea la lupte, Ioan Valerian la baschet şi mulţi alţii. Aceştia sunt oameni care merită să fie premiaţi. Dinu ăsta e un neica nimeni, îmi vine să râd când îi spun aştia procuror. Ce procuror a fost ăsta? Să nu mai zic că, atunci când a fost dat afară de la Dinamo, a fost adus la Târgovişte şi i s-a dat un post de adjunct de comandant, doar pentru a-i înjura pe subalternii săi, că se îmbătau prin cârciumi. Nu are niciun merit pentru a primi o asemenea distincţie. Eu mă întreb care au fost şi cei care l-au propus?

Ionuţ Parghel

View My Stats