INTERVENŢIE: Plimbare montană cu peripeţii pentru doi bătrâni din Bucureşti

Doi turişti din Bucureşti, care s-au aventurat, miercuri – 16 septembrie 2015, pe un traseu anevoios din Masivul Bucegi, au apelat la sprijinul jandarmilor şi salvamontiştilor, ca să ajungă la destinaţie. Cei doi bărbaţi, în vârstă de 60, respectiv 70 de ani, au simţit efectiv că nu mai pot continua deplasarea din cauza epuizării fizice.
Bucureştenii plecaseră în drumeţie pe traseul Vârful Omu – Padina, care poate fi parcurs în aproximativ 6-7 ore de către cunoscătorii muntelui. În zona Muntele Colţii Ţapului, bărbaţii au cedat, sunând la 112. Jandarmii şi salvamontiştii care au plecat în ajutorul lor i-au transportat în condiţii de siguranţă până la o cabană din zona Padina.
Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă 112 sau numerele de telefon 0749.058037, respectiv 0749.034639, pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.


















