INTENȚII BUNE, VISURI FRUMOASE! Fundația Mișcarea Populară pregătește drumul partidului ce-o să vină

Membrii Fundației Mișcarea Populară Dâmbovița sunt la început de drum. O echipă ce construiește șosea asfaltată și plină de indicatoare de tot felul pentru partidul ce o să vină curând.
Sunt mulți oameni cu bune intenții care vorbesc așa cum au gungurit toți politicienii transformați acum în maeștrii ai demagogiei și interesului.
Iulian Brezeanu, fostul inspector școlar general adjunct, a încercat să convingă astăzi presa de bunele intenții ale Fundației Mișcarea Populară, copilul zămislit de președintele Băsescu din florile mâhnirii și încă neînțărcat. Membrii nevinovați care netezesc calea politicului vor să le vorbească oamenilor despre multe, de parcă românul nu ar fi plictisit de seminarii, colocvii, conferințe și promisiuni.
”Fundația Mișcarea populară sprijină înființarea partidului, vom organiza acțiuni comune, ne vom situa în spatele partidului pentru a-i furniza oameni de calitate. Membrii Fundației vor avea libertatea să se înscrie sau nu în partid. Scopul nostru este de a promova un proiect politic de dezvoltare a României, pe care să-l implementăm prin Partidul Mișcarea Populară. Vrem să unim dreapta românească până la alegerile din 2016. Fundația va fi liantul care va sprijini dezvoltarea acestei alianțe”, a declarat Iulian Brezeanu, președintele Fundației Mișcarea Populară Dâmbovița.
Echipa de coordonare a Fundației Mișcarea Populară – Filiala Dâmbovița cuprinde nume sonore în domeniile în care acționează:
Prof. Iulian Brezeanu
Prof. Ramona Mîinea
Ing. Dan Ivanov
Ec. liliana Nițu
Psiholog Florentina Martin
Ing. Valentina Coman
Ing. Vartolomeu Georgescu
Prof. Elena Cristea
Ing. Daniel Boțoagă
Ing. Valentin Petrescu

















