Insectarul politic…
Am tot studiat şi eu, ca omul simplu, întregul insectar politic românesc. M-am uitat la toate gâzele nou apărute, colorate, cu patrule şi idei naţionaliste, la toţi viermişorii adunaţi pe lângă câte o halcă de interes, cum alunecă, greţos, hulpavi, să guste şi ei din bucate.
M-am benoclat la păianjenii prădători pentru care nu contează mediul, doctrina, îşi ţes plasa oriunde, bani şi faimă să iasă! Sug imediat ceea ce prind între gheare, cu tot cu statut, şi mai pun şi de-o parte pentru zile negre.
Am văzut viespile care trag la dulce sau prind fluturii din zbor. Nu se sfiesc să te înţepe pe la spate, invocând datoria faţă de ţară.
Sunt şi pureci destui! Filozofi şi consultanţi. Sar în preajma liderului, îi jură credinţă, aplaudă, ţopăie şi se bucură când, după ce provoacă mâncărimi adversarului, sunt trimişi în vacanţă pe blana vreunui câine de rasă.
Am ochit şi musculiţe. De oţet! Guralive. Stau numai la gura butoiului sau perorând lozinci politice în faţa sticlei cu vin ori coniac. Apoi, sunt duse acasă cu limuzinele.
Nu mi-a venit să cred când am privit moliile, cât au devenit de pretenţiose. Azi rod înt-un şifonier de partid mic, la periferie, mâine, lemn de lux, mai în centru, la filială cu parlamentari.
Despre muşte ce să mai zic. Apar cu roiul în preajma campaniilor electorale. Şi ce mai bâzâie! Vor şi ele să se aşeze pe vreun rahat de soi. Să le ajungă patru ani!
Albinuţe, mai puţin. Nu mai sunt la modă. La ce mai sunt bune cinstea, corectitudinea, loialitatea în politică? Trântori cât cuprinde! Din ăia cu idei neroade şi limbi lungi. Purtători de gulere albe şi cravată! Nu produc miere. Doar iluzii şi speranţe deşarte.
Aşteptăm vreun licurici şi în politica dâmboviţeană. Dar, nu se vede încă. Dacă apare, săracul, va fi halit repede. Aşa se întâmplă când ieşi în faţă, cu un dram de lumină. Eşti reperat şi mâncat!
Ion Obăgilă
