INIȚIATIVĂ: Deputatul Adrian Diaconu a propus o soluție de sprijinire a ziariștilor de investigație
Se aud tot mai des zvonurile cum că unii reprezentanţi UNPR sunt supăraţi pe guvernanţi şi politica dusă. Un deputat al respectivei formaţiuni a ieşit la bătaie. Adrian Diaconu, fost membru al PPDD, a promovat un proiect de lege prin care vrea să vină în sprijinul ziariştilor de investigaţie din România, castă din ce în ce mai mică, din cauza intereselor pe care le pun în pericol.
Parlamentarul vrea ca jurnaliştii care, în urma unei investigaţii de presă, demască corupţia, filiere de crimă organizată, mari fraude, să primească 2% din prejudiciul recuperat de stat. Numai că Guvernul a dat aviz negativ acestui proiect. În ciuda acestei oprelişti, deputatul Adrian Diaconu a spus că nu se dă bătut şi va lupta în continuare pentru împlinirea acestui proiect.
„Mă voi bate pentru asta, pentru că ştiu sigur că este un lucru bun, ştiu sigur că voi avea susţinere şi ştiu sigur că, în lipsa unor instituţii de stat plătite pentru asta, care ar trebui să descopere şi să recupereze prejudiciile, singurii care fac cât de cât ceva sunt confraţii drumneavostră de breaslă. Câtă vreme politicul încearcă să acapareze şi instituţiile media, ar fi bine să existe şi ziarişti independenţi, de investigaţii, care să se autofinanţeze.
Faci o anchetă cap-coadă, beneficiezi de o parte din prejudiciul recuperat şi poţi după aia să-ţi finanţezi încă un an de zile activitatea, poţi să sapi, să-ţi recompensezi sursele şi aşa mai departe. Este un proiect de care vreau să-mi leg numele şi care sper să facă bine, nu rău”, a declarat Diaconu pentru ştiripesurse.ro.