Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, iunie 13, 2025
Sunteți Aici Home » INFO UTIL » INFO UTIL: În ce condiţii poţi folosi articolele pirotehnice fără să fii în afara legii

INFO UTIL: În ce condiţii poţi folosi articolele pirotehnice fără să fii în afara legii 

S-au dus vremurile când articolele pirotehnice erau folosite oriunde şi de către oricine! Legislaţia nu mai este permisivă, astfel că beneficiem de linişte, raportat la anii trecuţi, când, în perioada decembrie-ianuarie, parcă se purta un război pe străzile din oraşele şi satele româneşti! Ce-i drept, şi acum se mai aude câte o bubuitură ici-colo, dar atât.

Atenţie! Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

IPJ Teleorman ne informează că articolele pirotehnice nu pot fi folosite în următoarele situaţii:
a) între orele 24:00 şi 06:00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.
d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 este permisă numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie.

CLASIFICARE ARTICOLE PIROTEHNICE:

1. Articole pirotehnice de divertisment, care, la rândul lor, se clasifică în următoarele categorii:
a) categoria F1: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă;
b) categoria F2: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc scăzut şi un nivel de zgomot scăzut şi care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii restrânse;
c) categoria F3: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc mediu, care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii deschise vaste şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane;
d) categoria F4: articole pirotehnice de divertisment de mare risc, cunoscute sub denumirea de „articole pirotehnice de divertisment de uz profesional”, care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane.

2. Articole pirotehnice de scenă, care, la rândul lor, se clasifică în următoarele categorii:
a) categoria T1: articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă care prezintă un risc scăzut;
b) categoria T2: articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă, care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni.

3. Alte articole pirotehnice, care, la rândul lor, se clasifică în următoarele categorii:
a) categoria P1: articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut;
b) categoria P2: articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni.

View My Stats