Încrederea în politicieni, o varză acră! 

În cine să mai avem încredere în ţara asta? Vedem cum DNA-ul adună la politicieni şi oameni de afaceri cu greutate, ca la cules de castraveţi. Mirările noastre, de ieri, întrebările de alaltăieri, cu privire la averile celor care ne-au condus şi ne conduc destinele abia acum îşi găsesc răspuns. Oamenii ăştia pe care noi îi tot urmăream pe colo, pe dincolo, îi pozam, le sorbeam vorbele, le îmbrobodeam între ghilimele, s-au dovedit a fi hoţi, tâlhari, nesătui.

Ei, de fapt, au intrat în politică pentru propriul interes. Chestia cu slujim ţara, că vrem o Românie prosperă, a fost o cacialma, joc de imagine şi de manipulat conştiinţe. Îmi vine să vomit numai când văd cât de lungă este lista ruşinii şi când mă uit la papiţoii de prin consiliile locale şi cele judeţene care au un comportament mizerabil, flegmatici, plini de ei. Nu învaţă hoarda nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lor. Banul public este un drog prea tare pentru mulţi care intră în politică şi administraţie. Testele de cinste încă nu există. Bietul popor, naiv, merge pe încredere. Uite ce se întâmplă cu încrederea, cu votul nostru! Ajunge la DNA, în cătuşe.

Aş dori să mai apuc ziua în care demnitarul, cel care se ocupă de treburile obştei, ale naţiei, să fie vecin de palier, de scară la bloc, cu mine, cu tine, cu ei. Este greu! Toţi şi-au luat palat sau tind acum spre două-trei. Până şi amărâţii de consilieri şi slugi de mai jos au vilă cu mansardă. Atunci, despre ce vorbim? În cine să mai avem încredere? Să ridice piatra cel care se crede imaculat!