ÎNCOTRO NE ÎNDREPTĂM? 

Suntem în secolul douăzeci și unu. Și ce dacă, comportamentul de ev mediu nu a dispărut în ciuda dezvoltării tehnice.

Ne place să fim dotați cu telefoane performante, tablete, autoturisme silențioase.

Citim, comunicăm. Ne facem că iubim civilizația, dar nu am găsit nicio soluție pentru bieții câinii care hălăduiesc pe străzi tot din vina noastră.

Am găsit o breșă, o motivație prin nenorocirea produsă în București și ne-am deslănțuit. Am scos la suprafață ura, instinctul, contrariul cu orice preț…

Cerem eutanasierea în masă a câinilor având în buzunar Iphone 5. Urlăm disperați și lovim bietele animale, citind poezii pe tabletă.

Doamne, ce suntem, de fapt? Vrem să fim singuri. Nu ne mai mișcă nimic. Devenim simpli indivizi buni de manipulat.

Acum s-a consumat un experiment cutremurător. Ce mai urmează? Nu vrem să ne mai deranjeze sentimentele, trăirile celui de lângă noi.

Acum s-a dovedit că mulțimea te poate trimite la moarte pentru un crez, pentru o idee, pentru un concept de viață.

Chemarea străbunilor lui Jack London, Colț Alb, filmele având personaj pe celebra Lassie sunt deja lucruri banale, nu mai țin de cultura noastră.

Dacă nu am putut găsi soluții umane pentru a nu ucide în masă mii de câini, atunci cum vrem să ne fie mai bine în alte domenii, în alte zone ale existenței.

Este pentru prima dată când vreau să plec din România, când nu mă mai recunosc ca român. Văd că barbaria îmbracă forme logice, i se dă substrat, argument. Și marii dictatori făceau la fel. Încotro ne îndreptăm?