Incomod îţi spune ce obligaţii declarative şi de plată au termen în luna aprilie
PÂNĂ LA 6 APRILIE 2012, INCLUSIV:
– Depunerea formularului 092 “Declaraţie de menţiuni”, de catre plătitorii de TVA care au ca perioadă fiscală trimestrul calendaristic şi care au efectuat o achiziţie intracomunitară de bunuri în luna martie 2012 (pentru schimbarea perioadei fiscale din trimestru în luna, începând cu luna aprilie 2012): [conform art. 1561 alin. (61), (62) Cod fiscal si OPANAF 1165/2009]
PÂNĂ LA 10 APRILIE 2012, INCLUSIV:
– Declaraţia de înregistrare fiscală/de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010. Se depune de către persoanele juridice, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 de euro, la cursul BNR de la data aderării la UE – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 2.296/2007;
– Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, formular 070. Se depune de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 euro, la cursul BNR de la data aderării la UE – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007;
– Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020. Se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire (35.000 de euro, la cursul BNR de la data aderării la UE – 3,3817 lei). Reglementare: art. 152, alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OMEF nr. 262/2007;
– Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în condiţiile art. 152 alin. (7) din Codul Fiscal, în cazul persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, formular 096. Se depune de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 cu perioadă fiscală luna calendaristică, trimestrul, care solicită scoaterea din evidenţa plătitorilor de TVA şi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: nu au depăşit plafonul de scutire de 35.000 în cursul anului calendaristic precedent şi nu au depăşit plafonul de scutire pentru anul în curs calculat proporţional cu perioada scursă de la începutul anului. Reglementare: art. 152, alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal; OPANAF nr. 53/2012.
PÂNĂ LA 25 APRILIE 2012, INCLUSIV:
– Depunerea Declaraţiei 100 – „Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, cu termen lunar/trimestrial (pentru obligaţiile lunii martie 2012) şi plata acestora; (O.P.A.N.A.F. nr. 101/2008)
– Depunerea Declaraţiei 112 – „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, cu termen lunar/trimestrial (pentru obligaţiile lunii martie 2012), de către:
– persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator;
– entităţile asimilate angajatorului care au calitatea de plătitori de venituri din activităţi dependente, venituri de natură salarială şi asimilate salariilor;
– plătitorii de venituri de natură profesională, altele decât cele salariale şi pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei individuale de asigurări sociale şi asigurări pentru şomaj;
– instituţii publice care calculează, reţin, plătesc şi, după caz, suportă contribuţii sociale obligatorii în numele asiguratului. (art. 29619 Cod Fiscal, H.G. nr. 1397/2010)
ATENŢIE! Impozitul pe veniturile din salarii datorat de sediile secundare cu minimum 5 salariaţi, care deţin cod fiscal pentru impozitul pe salarii, se declară şi se plăteşte de societatea mamă la organul fiscal la care aceasta este înregistrată. Codul fiscal al fiecarui sediu secundar şi impozitul pe salarii aferent (0 sau suma de plată se declară la secţiunea F.2. a formularului 112. Pentru plata impozitului societatea mamă va întocmi câte un ordin de plată distinct pentru fiecare sediu secundar, la codul de identificare fiscală al beneficiarului înscriindu-se codul fiscal al sediului secundar.
– Depunerea Declaraţiei 224 – „Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România” – pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii martie 2012;
(Codul Fiscal art. 60, OMEF nr. 2371/2007)
– Depunerea Declaraţiei 300 – „Decontul de taxă pe valoarea adăugată”, cu termen lunar/trimestrial (pentru obligaţiile lunii martie 2012) şi plata TVA-ului în cazul în care din decont rezultă TVA de plată;
(OPANAF nr. 183/2011)
– Depunerea Declaraţiei 301 – „Decontul special de taxa pe valoarea adăugată”, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 153 indice 1 din Codul Fiscal şi care au efectuat achiziţii intracomunitare în luna precedentă, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile;
(OPANAF nr. 75/2010 şi Codul Fiscal art. 156(3))
– Depunerea Declaraţiei 390 VIES – „Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile intracomunitare de bunuri de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA” care au efectuat în luna martie 2012 livrări şi/sau achiziţii intracomunitare, precum şi livrări şi achiziţii în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, astfel cum sunt definite în Titlul VI din Codul fiscal;
(art. 1564 Cod Fiscal si OPANAF 76/2010, modificat prin OPANAF 788/2009)
– Depunerea Declaraţiei 394 „Declaraţie informativă privind livrările /prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional” de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, care au ca perioadă fiscală luna/trimestrul calendaristic(ă) (pentru luna martie 2012) (OPANAF nr. 702/2007).
– Declaraţia privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor, formular 104, pentru asocierile fără personalitate juridică constituite între contribuabili (persoane juridice străine cu persoane fizice nerezidente pentru activităţi din România; persoane fizice rezidente asociate cu persoane fizice române pentru activităţi din România şi străinătate), pentru trimestrul I 2012. Reglementare: OPANAF nr. 101/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
– Declaraţie privind stabilirea impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil pentru câştigurile obţinute din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, formular 225, pentru trimestrul I 2012. Reglementare: OPANAF nr. 2.600/2010;
– Declaraţie privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153, alin. (9) lit. a) – e) din Codul Fiscal, formular 311. Se depune până la 25 inclusiv, a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei, de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153, alin. (9) lit. a) – e) din Codul Fiscal, pentru declararea şi plata TVA aferentă: livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii efectuate şi/sau achiziţiilor de bunuri şi/sau de servicii efectuate ulterior anulării codului de înregistrare în scopuri de TVA. Reglementare: OPANAF nr. 418/2012.
PÂNĂ LA 30 APRILIE 2012, INCLUSIV:
– Situaţiile financiare anuale. Se depun de societăţile cooperatiste şi alte persoane juridice care, în baza legilor speciale de organizare, funcţionează pe principiile societăţilor comerciale, asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel, partide politice, patronate, organizaţii sindicale, culte religioase, precum şi altele asemenea înfiinţate în baza unor legi speciale, pentru exerciţiul financiar 2011. Reglementare: art. 36 din Legea nr. 82/1991, cu modificările şi completările ulterioare; OMFP nr. 52/2012;
– Decontul privind accizele, formular 120. Se depune anual de operatorii economici plătitori de accize. Reglementare: art. 219 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 101/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
– Decontul privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă, formular 130. Se depune anual de către plătitorii de impozit la ţiţeiul din producţia internă. Reglementare: art. 219 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 101/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Sursa: DGF Dâmboviţa

















