Începe școala! Vezi aici în ce condiții vor învăța elevii dâmbovițeni
Doar puține ore ne mai despart de deschiderea noului an școlar. Astăzi, prefectul Dragoș Emilian Rusu a organizat o conferință de presă în colaborare cu șefii de la Poliție, Jandarmerie, Direcția de Sănătate Publică și Pompieri, menită să pună capăt speculațiilor în legătură cu condițiile în care debutează anul școlar.
Instituțiile de învățământ, autorizate sanitar și nu prea
Sorin Stoica – directorul DSP Dâmbovița a precizat că doar 52 de unități de învățământ au solicitat documentele necesare, iar cererile acestora s-au finalizat cu: 2 autorizații de funcționare; 41 de certificate de conformitate și 9 notificări de respingere a certificării. Pentru următoarea perioadă de timp, cel puțin o lună de zile, inspectorii DSP vor merge în teritoriu pentru a verifica îndeplinirea condițiilor sanitare de funcționare în toate instituțiile de învățământ din județ.
Aspectele care vor fi urmărite în timpul controlului sunt:
– asigurarea apei curente potabile
– asigurarea condițiilor de igienă generală prin calitatea suprafețelor
– asigurarea cu substanțe dezinfectante
– asigurarea siguranței copiilor și tinerilor prin existența de garduri
Criminalitatea în mediul școlar, în creștere față de 2011
Afirmația aparține inspectorului șef al Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, comisarul șef Danil Zepiși. În primul semestru al anului în curs, s-au înregistrat 32 de infracțiuni în zona unităților de învățământ. Este vorba despre infracțiuni de lovire și alte violențe și furturi. Cele din urmă, afirmă comisarul șef Zepiși, au crescut pe fondul neglijenței, atât a copiilor, cât și a cadrelor didactice.
Comandantul IPJ cere conducerilor școlilor să nu mai ascundă fenomenele care se petrec în jurul unităților de învățământ. Pentru a limita cât mai mult creșterea criminalității, polițiștii au întocmit un plan de măsuri care include între altele echipaje în patrulă în perimetrul liceelor, școlilor și grădinițelor.
Jandarmii și pompierii, pun umărul pentru siguranța copiilor
Odată cu începerea noului an școlar, Inspectoratul Județean de Jandarmi Dâmbovița va organiza în 10 localități din județ, identificate ca fiind fierbinți, elemente de dispozitiv pentru prevenirea faptelor antisociale pe traseul de deplasare al elevilor. De asemenea, ne-a declarat colonelul Costel Gavrilă – comandantul IJJ Dâmbovița, se va acționa și în colaborare cu polițiștii pentru a se menține la standarde cât mai înalte climatul de siguranță în școli și în perimetrul acestora.
Ca și în anii trecuți, pompierii își continuă şi ei campaniile de prevenire derulate în școli. Pe 12 septembrie, a debutat la nivel național campania ”Focul ucide copii”. Colonelul Mirel Pietreanu – șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Basarab I Dâmbovița – spune că există și o problemă, acum la început de an școlar: unități de învățământ care nu au obținut autorizațiile de stingere a incendiilor. ”Nu constituie însă un pericol pentru că toate au fost verificate, doar că nu și-au obținut documentele scrise”.