În Dâmbovița se construiesc cinci centrale fotovoltaice
Consiliul Județean Dâmbovița a primit cereri în vederea aprobării construirii a cinci centrale electrice fotovoltaice în localitățile Tărtășești, Cornățelu, Crevedia, Ciocănești și Vișina.
Practic, mai mulți investitori privați doresc să concesioneze sute de hectare de teren în vederea amenajării acestor câmpuri fotovoltaice. Panourile respective vor transforma energia solară în energie electrică, urmând ca aceasta să fie distribuită în sistemul național.
Câștigul județului Dâmbovița este că se vor crea sute de locuri de muncă. De menționat că dezvoltatorii acestor centrale fotovoltaice primesc un sprijin consistent din partea statului, prin certificate verzi.
Articol postat in categoria: ACTUALITATE