IALOMIŢA: 218 persoane şi 80 de autovehicule, scoase din zăpadă în ultimele 36 de ore

Autorităţile ialomiţene au fost solicitate să intervină, în ultimele 36 de ore, când judeţul s-a aflat sub coduri de ninsori şi viscol, pentru transportul a 42 de persoane cu afecţiuni medicale, ambulanţele fiind însoţite de utilajele de deszăpezire pentru a putea ajunge la cei aflaţi în dificultate. Totodată, şapte gravide au fost preluate de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanță, ale SMURD și chiar ale Poliției, fiind transportate în siguranță la spitale.
Singurul caz nerezolvat priveşte nouă bolnavi care necesită dializă şi care nu se pot deplasa la centrele specializate din cauza drumului care este impracticabil. În acest sens, pe traseul Gimbășani – Sudiți – Săveni – Frățilești – Lăcusteni – Ograda – Ghe. Lazăr au fost mobilizate o autofreză şi o autospecială de transport victime multiple din cadrul ISU.
Potrivit IPJ Ialomiţa, sunt încă impracticabile DN21A, tronsonul Ţăndărei-Bărăganu, şi cinci drumuri judeţene: DJ 203F tronsonul Scânteia – Valea Ciorii; DJ 212 tronsonul Platonești – Fetești; DJ 212 tronsonul Gura Ialomiței – Luciu – limita Brăila; DJ 203B tronsonul Gârbovi – Valea Măcrișului; DJ 302 tronsonul Movilița – Dridu.