HAOS în fotbalul mic dâmboviţean!

Runda cu numărul şase a Ligii a 5-a dâmboviţene a fost una plină de scandaluri. Pe nu mai puţin de cinci stadioane s-au evidenţiat lucruri care au făcut încă o dată fotbalul mic dâmboviţean de râs. La meciurile din Onoare Vest, dintre AS Corbii Mari – Spicul Jugureni şi Olimpia Morteni – Voinţa Vişina, arbitrii au fost loviţi. În primul joc, arbitrul de centru Ion Oncescu a primit un cap în gură de la un jucător al echipei adverse, iar la al doilea joc, tot centralul, Constantin Plavie, a primit câteva palme şi un pumn, de la jucătorii formaţiei gazdă. La ameninţările jucătorilor şi a conducătorilor de la Olimpia, „fluieraşul” a „uitat” să mai treacă în raportul de arbitraj că a fost lovit în timpul jocului de la Morteni.

Terenurile de la Tătărani şi Româneşti, adevărate jungle
Scandaluri imense s-au evidenţiat din plin şi la meciurile Gloria Măneşti – Voinţa Tătărani (Onoare Nord) şi Unirea Româneşti – CS Conţeşti (Onoare Sud). Pe arena din Măneşti spiritele s-au încins cu un sfert de oră înainte de finalul partidei, când a avut loc o bătaie generală, după ce în suprafaţa de joc a fost invadată de numeroşi fani ai celor două echipe vecine. În schimb, la Româneşti, delegatul lui CS Conţeşti, Virgil Tudorache a încasat, la final de meci, numeroase lovituri din partea reprezentanţilor formaţiei gazdă, în timp ce făcea o contestaţie pe un jucător advers, în cabina arbitrilor.
Arbitrii beţi la meciul dintre Doiceşti – Buciumeni
O altă anomalie s-a consumat la disputa dintre AS Doiceşti şi Voinţa Buciumeni, din Onoare Nord. La această partidă, doi dintre arbitrii meciului au confundat terenul de fotbal cu discoteca. Potrivit oficialilor de la cele două echipe, centralul Bogdan Ivaşcu şi asistentul 1, Alexandru Vedeanu, au arbitrat în stare de ebrietate.
Ionuţ Parghel

















