Guvernul poate scăpa de la pieire Staţiunea de Cercetare de la Voineşti
Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu trage un puternic semnal de alarmă cu privire la faptul că Staţiunea de Cercetare Pomicolă s-ar putea desfiinţa din cauza faptului că Guvernul refuză să pună în aplicare o lege.
Practic, în 2009, s-a decis prin lege ca staţiunile de cercetare din ţară, inclusiv cea de la Voineşti, să treacă în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, ocazie cu care trebuia să li se şteargă şi datoriile către stat. Din varii motive, Guvernul nu a emis încă hotărârea de punere în aplicare a respectivei legi, astfel că mai multe staţiuni se zbat acum în probleme.
La Voineşti, spune senatorul Ţuţuianu, situaţia este critică, având în vedere că staţiunea este executată silit de către Direcţia de Finanţe, în contul datoriilor. În acelaşi timp, patrimoniul unităţi este diminuat şi prin punerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti privind retrocedarea unor terenuri.
Senatorul Ţuţuianu a cerut printr-o interpelare ministrului Educaţiei, în subordinea căruia funcţionează Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, să se implice pentru punerea în aplicare a Legii 45/2009 înainte ca staţiunile din ţară să dispară.