GIURGIU: Şase tone de produse de patiserie în 24 de ore! Plus-valoarea s-a câştigat cu fonduri europene

Augustin Mănescu din Adunaţii-Copăceni a dovedit că, prin perseverenţă, sacrificiu şi implicare, poţi ajunge acolo unde ţi-ai propus. Datorită accesării fondurilor europene prin Măsura 123 – Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere, a reuşit să dezvolte unitatea de panificaţie şi patiserie pe care o patronează.
Ne-a spus, mulţumit, că de la o producţie de două tone, obţinută în 24 de ore, a ajuns la şase tone în acelaşi interval orar. Recunoaşte că nu a fost uşor, dar nu s-a dat bătut.

„Dacă în 2008 cifra de afaceri a societăţii era de 150.000-200.000 de euro, în 2013, am trecut de un milion de euro. Ţelul nostru a fost acela de a ne face cunoscuţi pe piaţă prin calitatea produselor noastre. Cred că am reuşit, dar nu ne oprim aici”, ne-a declarat Augustin Mănescu.
Valoarea utilajelor achiziţionate care au dus la modernizarea liniei de producţie şi la diversificarea sortimentelor a fost de 3.505.548 de lei. Fondurile nerambursabile primite datorită proiectului derulat prin APDRP se ridică la 1.338.643 de lei.
Specialităţile de patiserie fabricate la SC EuropaStar Service, din Adunaţii- Copăceni, datorită calităţii, sunt livrate în două lanţuri de supermarketuri.


















