GIURGIU: Echipele mixte de control fac prăpăd printre comercianţii în afara legii!
Zeci de polițiști, jandarmi, medici veterinari, poliţişti de frontieră și reprezentanți ai altor autorități de aplicare a legii din Giurgiu au desfășurat în acest week-end activități specifice în zona târgurilor, piețelor și oboarelor din judeţ, cât și în zona Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, pentru verificarea legalității transporturilor și comercializării de produse agroalimentare și carne specifice acestei perioade.
Potrivit IPJ Giurgiu, echipele mixte au instituit filtre rutiere și au efectuat controale la sediile unor societăți specializate în industrializarea și comercializarea produselor din carne, verificând atât proveniența legală a bunurilor cât și transportul, depozitarea și modul de evidențiere a bunurilor în documentele contabile.
Astfel, în dimineața zilei de 8 aprilie, la punctul de lucru al unei societăți comerciale din orașul Mihăilești, au fost identificate nouă bovine sacrificate, pentru care reprezentanții firmei nu au putut prezenta documente de proveniență și trasabilitate. Polițiștii și specialiștii DSVSA au luat măsura indisponibilizării cantității de 1.495 kg. carcasă vită rezultată în urma sacrificării celor nouă bovine, urmând ca la finalizarea verificărilor cantitatea de carne să fie confiscată, iar societatea comercială sancționată contravențional.
Tot în dimineața zilei de 8 aprilie, în zona Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, au fost verificate mai multe autoutilitare care transportau mărfuri achiziționate din Bulgaria și Grecia, respectiv pește, legume şi fructe, fiind confiscată cantitatea de 2.000 kg. legume și sancționată o societate comercială din județul Olt, cu suma de 10.000 lei, pentru efectuarea de activități comerciale cu legume a căror proveniență nu a putut-o dovedi în condițiile legii.
În data de 09 aprilie 2017, de la primele ore ale dimineții, peste 50 de polițiști, jandarmi și lucrători DSVSA au continuat acțiunile specifice în zona târgurilor din județul Giurgiu. Astfel, în târgul organizat în comuna Călugăreni, în doar câteva ore, au fost realizate peste 50 de controale și filtre, cu ocazia cărora au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 21.000 de lei și au fost confiscate bunuri (100 kg. de pește, 30 de litri băuturi alcoolice, 4.540 produse de panificație, legume etc.) în valoare de circa 4.700 lei.
În zona târgului din orașul Bolintin Vale, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.770 lei și au fost confiscate bunuri (255 kg. de carne, 34 litri de lapte, 4 kg. de produse lactate, 27 litri băuturi alcoolice, peste 100 de ouă etc.) în valoare de 3.750 lei.
Având în vedere apropierea Paştelui, polițiștii vor intensifica verificările în locurile de comercializare a produselor specifice acestor sărbători (târguri săptămânale, piețe, oboare, zonele supermarket-urilor, etc.) pentru combaterea evaziunii fiscale, comerțului ilicit cu carne și produse din carne, ouă, produse lactate, de panificație, băuturi alcoolice etc.