GIURGIU: Dăruieşte cunoaştere, dăruieşte o carte! Colectă de carte la Catedrala Episcopală
În perioada 1 octombrie – 1 noiembrie 2014, la Catedrala Episcopală „Adormirea maicii Domnului” din municipiul Giurgiu se organizează o colectă de carte, în cadrul campaniei „Dăruieşte cunoaştere, dăruieşte o carte”. Giurgiuvenii sunt aşteptaţi să doneze orice tip de carte pe care o deţin în biblioteca personală, în fiecare zi, între orele 09:00 – 14:00.
Proiectul se va încheia în data de 13 noiembrie printr-un eveniment de amploare care va reuni oameni de cultură ce vor susţine pledoarii despre importanţa cărţii în viaţa tinerilor. În aceeaşi zi, va fi organizat şi un concurs la care vor participa elevi de la Colegiul Naţional “Ion Maiorescu” şi Seminarul Teologic „Teoctist Patriarhul”. În cadrul concursului fiecare elev participant va prezenta o carte, iar cele mai bune comentarii vor fi premiate de către organizatori.
Fondul de carte strâns va fi folosit pentru înfiinţarea a două biblioteci în parohiile Stăneşti II şi Pietrişu din judeţul Giurgiu. Cărţile vor putea fi folosite de către elevii şi tinerii din cele două localităţi.
Campania este organizată la iniţiativa Catedralei Episcopale „Adormirea Maicii Domnului” cu binecuvântarea PreaSfinţitului Părinte Ambrozie – episcopul Giurgiului, în parteneriat cu Primăria Municipiului Giurgiu, Seminarul Teologic „Teoctist Patriarhul” şi Colegiul Naţional “Ion Maiorescu”.