Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, martie 28, 2025
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Giurgiu » GIUGIU: Elevii din anii terminali au aflat cum pot deveni jandarmi

GIUGIU: Elevii din anii terminali au aflat cum pot deveni jandarmi 

Zeci de elevi din cadrul Liceului Teoretic „Nicolae Cartojan” au vizitat astăzi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Giurgiu, în cadrul activităţilor planificate în săptămâna „Şcoala altfel 2014: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

Elevii de clasa a XI-a şi a XII-a s-au arătat interesaţi de cariera militară, solicitând informaţii cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a participa la examenele de admitere la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti – Arma Jandarmi, Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, Şcoala de Subofiţeri „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani.

„Pentru sesiunea de admitere în instituţiile militare de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale, în anul 2014 Jandarmeria Română a solicitat în vederea scoaterii la concurs 308 locuri. Relaţii suplimentare privind condiţiile de înscriere se pot obţine de la compartimentul Resurse Umane al inspectoratului din şos. Bucureşti, nr. 57, persoană de contact căpitan Bîrsă Adrian şi plutonier adjutant şef Vladu Florin sau telefonic la numărul 0246/219.631, interior 24.535”, se arată într-un comunicat al IJJ Giurgiu.

View My Stats