Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, octombrie 5, 2024
Sunteți Aici Home » UNIUNEA EUROPEANĂ » GHID: Comisia Europeană ajută statele membre să ia măsuri împotriva căsătoriilor de conveniență

GHID: Comisia Europeană ajută statele membre să ia măsuri împotriva căsătoriilor de conveniență 

Comisia Europeană a publicat un ghid pentru a ajuta statele membre ale UE să ia măsuri împotriva căsătoriilor de conveniență între cetățeni UE și resortisanți ai țărilor terțe, în contextul legislației UE privind libera circulație. Comisia a redactat acest ghid în strânsă colaborare cu statele membre, după ce unele state membre i-au solicitat sprijinul pentru a face față acestui fenomen.

„Abuzurile amenință libera circulație. Prin urmare, statele membre trebuie să dispună de instrumentele necesare pentru a interveni atunci când se recurge în mod abuziv la căsătorie pentru a facilita imigrația neregulamentară. Autoritățile locale sunt în prima linie atunci când este vorba de aplicarea normelor privind libera circulație și de asigurarea eficacității acestora. Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană transpune vorbele în fapte, formulând orientări operaționale destinate statelor membre, pentru a împiedica astfel de abuzuri. Sper că acest ghid va ajuta autoritățile naționale să combată acest fenomen în mod eficace”, a declarat Martine Reicherts, comisarul UE pentru Justiție.

View My Stats