GEST: Liberalii le-au bucurat ziua bătrânilor din Centrul „Sfânta Elena” Târgovişte

PNL-iştii târgovişteni au mers astăzi cu daruri la Centrul Social „Sfânta Elena” din municipiu. După cum a spus preşedintele Ciprian Prisăcaru – candidat pentru funcţia de primar al Târgoviştei, gestul creştinesc a fost dublat de dorinţa de a aduce o rază de lumină în vieţile celor 16 vârstnici care sunt găzduiţi în Centru.
„Cred că am reuşit să suplinim, oarecum, lipsa persoanelor dragi, aducându-le acestor bătrâni o undă de căldură sufletească. Le doresc multă sănătate şi să aibă zile luminoase de acum înainte”, a spus Ciprian Prisăcaru.
Delegaţia PNL a mers apoi în Cartierul Suseni, la un cămin de copii, cărora, de asemenea, le-au bucurat ziua cu daruri.


















