Știri, Muntenia-Sud, România|luni, iulie 22, 2024
Sunteți Aici Home » RELIGIE-CULTURĂ » GERARD DEPARDIEU ESTE CONDAMNAT LA MOARTE! Din 15 martie, cea mai mare producţie românească din ultimii 25 de ani va rula în cinematografe

GERARD DEPARDIEU ESTE CONDAMNAT LA MOARTE! Din 15 martie, cea mai mare producţie românească din ultimii 25 de ani va rula în cinematografe 

Condamnat la viaţă (A Farewell To Fools), primul film românesc în care îi veţi putea vedea laolaltă pe celebrii Gérard Depardieu şi Harvey Keitel, va avea premiera pe 15 martie şi va intra în 42 de cinematografe din toată ţara (lista completă a sălilor o puteţi consulta la final).

Adaptare după nuvela “Moartea lui Ipu”, de Titus Popovici, Condamnat la viaţă în regia lui Bogdan Dreyer poate fi considerat un remake după Şi atunci i-am condamnat pe toţi la moarte al lui Sergiu Nicolaescu, din 1971.

Alături de Gérard Depardieu, Harvey Keitel şi Laura Morante, în film îi veţi mai putea recunoaşte şi pe actorii români: Alexandru Bindea, Gheorghe Visu, Daniela Nane, Nicodim Ungureanu și copilul Bogdan Iancu. Regia este semnată de Bogdan Dreyer, iar scenariul, de Anuşavan Salamanian.

Ultimele zile ale celui de-al doilea război mondial într-un sat din Transilvania. Un soldat german este găsit mort la marginea unui sat de către un băiat de 11 ani (Bogdan Iancu). Nu se ştie cine este vinovatul, iar ofiţerii germani ameninţă că îi vor executa pe cei mai importanţi zece membri ai comunităţii dacă făptaşul nu se va preda. Ca să scape, aceştia din urmă încearcă să-l convingă pe Ipu, „nebunul satului” (Gérard Depardieu), să-şi asume el vina, în schimbul promisiunii unei înmormântări fastuoase şi a unor recompense pentru familia lui.

Ca o contrapondere la ororile războiului, în film există momente foarte poetice care ilustrează relaţia simplă şi lipsită de ipocrizie a două personaje: „nebunul satului” şi un băieţel care fuge de bombardamentele din oraşul său. Poezia aceasta va însoţi întreaga poveste, făcând-o captivantă pentru publicul larg.

Relaţiile umane sunt în prim plan în film, în timp ce războiul rămîne mereu în fundal. Deciziile despre moarte şi viaţă se iau în momente aparent triviale, cum ar fi o cină între „prieteni” sau, mai precis, „complici”.

Finalul este surprinzător.

Ipocriziei elitei i se opune inocenţa protagonistului (Ipu, jucat de Depardieu) care, în felul său propriu, impune un cod al dreptăţii prezent, de altfel, în interiorul fiecărei fiinţe umane.

VEZI TRAILER

View My Stats