Georgeta Florea a mai ridicat o scară spre cer: TROIŢA CREDINŢEI
În comuna Creţeni, din judeţul Vâlcea, a fost sfinţită, sâmbătă – 28 mai 2016, Troiţa Credinţei Creştine, simbol al iubirii faţă de Dumnezeu, un alt element de legătură cu divinitatea creat şi înălţat la iniţiativa doamnei Georgeta Florea, clarvăzătoarea din Drajna de Sus – judeţul Prahova, cea care comunică cu Îngerul de Lumină, Credinţă şi Coroană – Florea.
Doamna Georgeta a primit poruncă divină pentru a ridica această troiţă. Slujba de sfinţire a fost oficiată de un sobor de 10 preoţi. La ineditul eveniment desfăşurat într-un peisaj feeric, au participat peste 400 de drept credincioşi, prieteni şi susţinători ai Georgetei Florea.
După slujba religioasă, cei prezenţi au asistat şi la lansarea ultimei cărţi a Georgetei Florea intitulată „România, Ţara Credinţei Creştine”, volum în care sunt prezentate o mulţime de fapte şi lucruri uimitoare despre poporul român, nerelevate până acum. Sărbătoarea de la Creţeni s-a încheiat cu o agapă creştinească.