Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, iunie 27, 2026
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » Gata! S-a dat drumul la căldură în Târgovişte

Gata! S-a dat drumul la căldură în Târgovişte 

Cele 6.000 de apartamente rămase branşate la Termica SA au început să primească de ieri după-amiază agent termic. Oamenii sunt mulţumiţi. Practic, le ajunsese frigul până la oase şi nu mai puteau îndura.

Mulţi dintre ei însă văd dincolo de ziua de astăzi şi sunt convinşi că iarna viitoare va fi prăpăd. Le-a ajuns la urechi informaţia că administraţia locală a aprobat un proiect care prevede achiziţionarea de centrale termice pentru unităţile de învăţământ din oraş şi se gândesc că ăsta este un semn că Termica SA este pe ducă.

„Gândiţi-vă, dacă se închide Termica, noi vom îngheţa de frig în apartamente. Ce, dacă aveam bani, credeţi că nu montam centrală termică? Mai stăteam eu la mâna lor? Dar, nu am şi, pe criza asta, este greu de crezut că voi face rost de bani pentru o astfel de investiţie. Îmi trebuie cam 60 de milioane de lei vechi”, spune Tudor, un client al Termica SA.

View My Stats