Garanţii pentru TINEri. O şansă pentru România!

România este pe cale să îşi piardă o generaţie. 1 din 4 tineri nu are un loc de muncă, iar speranţa românilor într-un viitor mai bun scade pe zi ce trece. Este o luptă contra sistemului, spun tinerii. Un sistem care fie nu a ştiut să îi educe cum trebuie, fie nu le poate asigura un loc de muncă după ce ies de pe băncile şcolii. Nici până în prezent nu s-au identificat cu exactitate cauzele problemei. Poate e nevoie de o schimbare a cadrului legislativ; poate ducem lipsă de angajatori mai deschişi şi mai non-conformişti. Sau poate că e nevoie chiar de amândouă. Cei mai importanţi sunt însă primii paşi către o schimbare – una pentru viitorul copiilor şi al ţării în care ne dorim să trăim după standarde europene. Dar orice schimbare începe de la rădăcină. Tocmai cea pe care momentan societatea românească o lasă să se usuce. Vorbim aici despre tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, care – oficial – reprezintă peste 24% din totalul ratei de şomaj a României. Neoficial ei sunt însă mult mai numeroşi. Printre ei, sunt multe mii de tineri care ar putea să îşi regăsească drumul în viaţă, dacă ar fi îndrumaţi, sprijiniţi şi consiliaţi corespunzător; mii de tineri care vor să înveţe o meserie sau, de ce nu, să îşi deschidă, la un moment dat, propria afacere.
Şi cum oricine are dreptul la o nouă şansă, acum, pentru toţi tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, care nu au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat şi sunt în căutarea unui loc de muncă, doresc să înveţe o meserie solicitată pe piaţa muncii sau să îşi deschidă propria afacere, Blocul Naţional Sindical a deschis centre speciale de consiliere.
Dacă te numeri printre ei, nu aştepta ziua de mâine, ci acţionează acum! Te aşteptăm la birourile şi centrele de consiliere ale Blocului Naţional Sindical din Focşani, Craiova, Râmnicu Vâlcea şi Târgovişte. Aici oferim tinerilor acces gratuit la informare şi consiliere profesională, sprijin în găsirea unui loc de muncă, stagii pilot de ucenicie şi formare profesională, dar şi multe altele. Şi nu uita că dacă eşti dispus să lucrezi pentru reuşita ta, noi te ajutăm să realizezi ceea ce ţi-ai propus. Suntem convinşi că împreună putem schimba destine şi că putem resuscita o generaţie considerată, pe nedrept, fără şanse.
Află mai multe despre unul dintre cele mai ample şi eficiente programe aplicate în România în ultimii 20 de ani intrând pe www.garantiitineri.ro. GARANŢII PENTRU TINERI. Un Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţioanal de Dezvoltare a Resurselor Umane 2007-2013.


















