GAFĂ: Primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan, colaborează doar cu presa care-i place!

Noul primar interimar al municipiului Târgovişte, Cristian Daniel Stan, şi-a început cu stângul relaţia cu mass-media! Astăzi a transmis o declaraţie de presă, în calitate de prim edil al oraşului, însă nu către toate mijloacele de informare, aşa cum ar fi fost normal şi democratic, ci probabil doar către cei pe care îi place, că altă explicaţie nu am găsit! Asta în condiţiile în care, spune în comunicatul cu pricina, că îşi doreşte o colaborare eficientă cu mass-media şi că va fi unul dintre cei care vor comunica în mod constant şi activ informaţiide de interes public pentru târgovişteni. S-a mai exprimat Cristi Stan că îşi doreşte ca şi presa să fie corectă şi onestă cu domnia sa, cu marcarea lucrurilor bune, atunci când ele se întâmplă, şi critici juste când va fi cazul.
Toate aceste vorbe sunt pură demagogie, domnule primar, din moment ce aţi ales să transmiteţi declaraţii doar către o anumită parte a presei, iar pe alta să o omiteţi. Probabil nu ne iubiţi pe noi, cei de la incomod-media.ro, însă asta nu vă dă dreptul să-i privaţi pe cititorii noştri, şi vă asigurăm că sunt mai mulţi decât în cazul unora dintre publicaţiile pe care le-aţi trecut se pare în lista colaboratorilor fideli, de dreptul de a fi informaţi! În altă ordine de idei, vă reamintim că publicaţia noastră a formulat, încă de luna trecută, cerere de acreditare pe lângă Primăria Târgovişte, iar simpla simbare a conducătorilor nu ar trebui să afecteze în niciun fel acest lucru.
Prin urmare, vă acordăm astăzi, domnule primar interimar al Târgoviştei, o bilă neagră şi ne aşteptăm să vă însuşiţi această critică, aşa cum promiteţi în comunicatul transmis către colegii noştri, dar pe care nu aţi binevoit să-l direcţionaţi şi către redacţia www.incomod-media.ro.
Cu riscul de a ne cataloga ca fiind „propagandişti” ai fostului regim, nu putem să nu punctăm că predecesorii dumneavoastră – Gabriel Boriga şi Ciprian Prisăcaru – obişnuiau să bage în seamă toată presa, fie că pe unii îi iubeau mai mult şi pe alţii mai puţin!

















