FOTO: Jandarmii din cadrul Centrului de Pregătire de la Ochiuri au plantat peste 300 de arbori

Personalul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri (militari şi civili) s-a mobilizat săptămâna aceasta într-o acţiuni de plantare de arbori în zona pistelor de antrenament şi a turnului de intervenţie. În total, au fost sădiţi 100 de puieţi de molid, 100 de plopi şi peste 100 de nuci, tei, platani şi stejari roşu.
„Această activitate nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul conducerii Direcției Silvice Dâmbovița și al Primăriei comunei Gura Ocniței, prilej cu care le mulțumim și sperăm într-o colaborare cât mai lungă pentru continuarea acestui program ecologic şi nu în ultimul rând civic”, se arată într-un comunicat al CPPCJ Ochiuri.
Programul de înfrumuseţare a demarat anul trecut, în cadrul campaniei Let’s Do It Romania, la Ochiuri plantându-se atunci în special puieţi din specia Paulownia.


















