Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, aprilie 17, 2026
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » FOTO: Crimă împotriva naturii la Perşinari!

FOTO: Crimă împotriva naturii la Perşinari! 

Civilizaţia şi spiritul european nu au pătruns întru totul în judeţul Dâmboviţa. În cazul multora, nu trece de gardul propriilor proprietăţi, nu îi interesează mai departe. Am putea spune că întâlnim serioase decepţii tocmai în localităţile bogate, cu oameni care şi-au făcut averile bătătorindu-şi palmele prin Occident şi care iubesc frumosul. De pildă, la Perşinari, am întâlnit imagini de coşmar ce contrastează, ciudat, bolnăvicios, cu gospodăriile împlinite ale localnicilor.

Dacă ajungi pe drumul spre Siliştea, la ieşirea din Perşinari, ai impresia, deşi de afli pe asfalt, ce-i drept turnat cu zgârcenie, că ai nimerit în mijlocul unei gropi de gunoi. O suprafaţă de cel puţin 2.000 de metri pătraţi, de-o parte şi de cealaltă a drumului, este acoperită cu maldăre de gunoaie.

Poieniţa de pe marginea unei albii de pârâu secat părea că, odată, arăta minunat. Acum, totul este jalnic. Principalii vinovaţi de otrăvirea mediului sunt locuitorii comunei, dar şi autorităţile locale care au închis ochii şi nu fac nimic pentru a repune ordinea şi natura în drepturi.

Recomandăm comisarior Gărzii de Mediu Dâmboviţa să facă o incursiune la Perşinari şi să treacă la sancţiuni. Dacă nu, înseamnă că devin părtaşi la această crimă împotriva mediului ambiant, împotriva noastră a tuturor.

gunoaie persinari 2 gunoaie persinari 4 gunoaie persinari 3

View My Stats