Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, aprilie 18, 2026
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Vasile Cosarek, noul antrenor al Gloriei Gaz Metan Corneşti

FOTBAL: Vasile Cosarek, noul antrenor al Gloriei Gaz Metan Corneşti 

Nici nu a început bine campionatul judeţean că a apărut deja prima schimbare de antrenor. Gloria Gaz Metan Corneşti este primul club care a recurs la înlocuirea tehnicianului principal.

Finanţatorul Nelu Radu a decis ca locul lui Victor Ghergoiu să fie luat de Vasile Cosarek, fost antrenor la Petrolul Ploieşti, Astra, FCM Câmpina, Chimia Brazi şi AFC Filipeştii de Pădure. Ploieşteanul de 64 ani are o carte de vizită impresionantă şi ca jucător, bifând peste 100 de prezenţe în Liga I, la echipe precum Petrolul Ploieşti şi Univesitatea Cluj.

Înlocuirea lui Ghergoiu cu Cosarek a fost benefică pentru divizionara D dâmboviţeană. La primul joc cu tehnicianul prahovean pe bancă, Gloria a câştigat cu scorul de 4-0, disputa cu Recolta Gura Şuţii, meci restanţă din runda inaugurală a competiţiei. Până ca gruparea corneşteană să fie preluată de Cosarek, aceasta înregistrase cu fostul antrenor o victorie (3-2 cu Luceafărul Dragomireşti) şi două înfrângeri (2-3 cu Libertatea Urziceanca şi 0-1 cu Flacăra Moreni).

După patru runde scurse din actualul campionat, Gloria se poziţionează pe locul 8 în clasament, cu doar 6 puncte acumulate.

Ionuţ Parghel

View My Stats