FOTBAL: Suferinţă totală pentru Bradul Moroieni în campionat

Bradul Moroieni reprezintă marea dezamăgire a campionatului judeţean în actuala stagiune. Gruparea din nordul judeţului se prezintă lamentabil etapă de etapă, suferind eşecuri pe bandă rulantă în Liga a 4-a dâmboviţeană. Dacă sezoanele precedente „pădurarii” formau o echipă de temut pentru orice adversar, de această dată, a ajuns o umbră în eşalonul de elită al judeţului.
Cu doar patru etape înainte de finalul turului, Bradul se afişează ca fiind „lanterna roşie” a campionatului, dar şi singura echipă care nu a acumulat niciun punct, în urma a 13 meciuri disputate. Decăderea „forestierilor” a survenit după ce Primăria din Moroieni a decis să aloce foarte puţin bani clubului.
În ultima etapă, Bradul a cedat în faţa Ştiinţei Odobeşti, cu scorul de 2-3. Dacă revirimentul grupării nordice nu va avea loc cât mai repede, Bradul se îndreaptă cu paşi repezi spre Liga a 5-a.
O altă echipă care scârţăie serios în acest campionat este şi Atletic Fieni. Trupa lui Florin Cernea a suferit a şasea înfrângere şi a picat pe locul 13, aflându-se la patru lungimi distanţă de primul loc retrogradabil. Runda cu numărul 13 a fost una neagră şi pentru „cimentişti” după ce au capotat, la poale de Leaota, în faţa Recoltei Gura Şuţii, cu 3-4.
La polul opus, Flacăra Moreni, liderul seriei, continuă să facă ravagii, bifând a 12-a victorie, dintr-un total de 13. La capătul unei evoluţii bune, „lupii” de pe Cricov au surclasat Comerţul Brezoaele, în deplasare, cu scorul de 6-0.
Liga a 4-a – Etapa a 13-a – Rezultate complete
Unirea Ungureni – Voinţa Pierşinari 1-1
Avicola Tărtăşeşti – CS Petreşti 7-1
PAS Pucioasa – Petrolul Târgovişte 3-2
Săgeata Găeşti – Gloria Corneşti 3-6
Bradul Moroieni – Ştiinţa Odobeşti 2-3
Comerţul Brezoaele – Flacăra Moreni 0-6
Atletic Fieni – Recolta Gura Şuţii 3-4
Progresul Mătăsaru – Libertatea Urziceanca 1-0
Unirea Cobia – Luceafărul Dragomireşti 1-1
Ionuţ Parghel