FOTBAL: Metalul Reșița, sub zodia neputinței în faţa Chindiei

Metalul Reșița continuă să dezamăgească în Liga a II-a de fotbal, Seria a II-a. După opt etape, echipa din Valea Domanului a rămas pe ultimul loc al clasamentului, cu doar un singur punct acumulat. Problemele apărute la club încă din sezonul trecut au consecințe nefaste pentru Metalul, care nu se regăsește în prima parte a actualei ediții de campionat. O nouă sincopă s-a înregistrat sâmbătă, 10 octombrie, când la Reșița a venit Chindia Târgoviște. Dâmbovițenii învinseseră etapa trecută pe propriul teren pe FC Caransebeș 1913, administrându-le gugulanilor cea mai severă înfrângere de până atunci, iar la final de săptămână s-au deplasat în Banat pentru a o învinge și pe Metalul Reșița.
Nici bine nu s-au așezat în dispozitiv, că gazdele au și încasat golul ce s-a dovedit al victoriei oaspeților. Minutul 4 a adus deschiderea scorului, Anton învingându-l pe Zimmermann, după un corner executat de Voinea. Replica gazdelor a fost palidă, fără emoții pentru Chindia, acțiunile se stingeau în preajma careului advers, iar șuturile de la distanță nu își atingeau ținta. Totuși, în minutul 31 am consemnat un gol marcat de Skraparas, lansat pe culoar de Istvan Szabo, însă reușita a fost anulată, eronat spun gazdele, pe motiv de ofsaid.

La zece minute de la reluarea partidei, nou intratul Marian Chițu are cea mai mare ocazie a Metalului, aflat la limita careului mic trimite cu stângul pe jos, pe lângă bara porții lui Meilă. Tot Chițu a fost deposedat în ultimul moment de Martac în minutul 66. Până la finalul meciului s-a remarcat nimeni altul decât portarul Cristian Zimmermann, despre care putem spune fără să greșim că a limitat proporțiile scorului. În minutul 73, Popa a scăpat pe dreapta, a pătruns în careu și l-a luat la țintă pe portarul reșițean, care a rămas în picioare și a respins cu palmele mingea trimisă spre buturile sale, iar un minut mai târziu Nisipeanu a centrat de pe dreapta, dar Liviu Mihai nu s-a descurcat în fața lui Zimmermann, care a intervenit salvator, deposedându-l pe atacantul oaspeților. Înfrângerea l-a determinat pe antrenorul Eugen Trică să facă afirmații dure la finalul meciului și să anunțe răspicat că „dacă nu câștigăm la Arad, punem lacătul!“
Eugen Trică: „Ne facem de rușine! Dacă nu câștigăm la Arad, punem lacătul!
Antrenorul echipei Metalul Reșița nu a ezitat să-și arate indignarea față de jocul echipei sale, care l-a adus în pragul demisiei. Eugen Trică a spus că acest lucru se va întâmpla etapa viitoare, dacă rosso-nerii nu vor avea altă atitudine în meciul cu UTA Bătrâna Doamnă.

„O să fiu foarte, foarte, scurt. Am avut o discuţie foarte serioasă cu băieţii mei, pentru că fotbalul pe care l-au jucat azi, ăsta nu-i fotbal! Am vrut să-mi dau demisia, în momentul acesta. Ei m-au întors. Mi-au spus că o să văd altceva la meciul cu UTA. O să joace să câştige meciul. Ăsta e un ultimatum, pentru toată lumea. Nu l-am dat singur, adică şi antrenorul şi jucătorii! În momentul în care nu câştigăm partida cu UTA, e posibil să punem lacăt la club. Pentru că nu mai are rost!
În situaţia asta ne facem de ruşine cu toţii. Mă fac şi eu, ca antrenor, se fac şi ei. Ori, nu se mai poate! Deci, aştept să văd altceva! În momentul în care nu văd altceva în meciul de la Arad, se termină totul! Să-şi ia şi ei valizele, îmi iau şi eu valizele, să bage copii. Să dea credit copiilor care sunt aici la Reşiţa. Nu poţi să păcăleşti fotbalul. Să n-ai atitudine, să n-ai determinare, să n-ai dorinţă de victorie… Or, dacă n-ai lucrurile astea trei, nu ai ce căuta pe teren. Spectatorii care au venit, 30-40, au venit să vadă ceva! Ei i-au dezamăgit! Aşa nu se mai poate continua! Deci, reţineţi, e ultimatum la meciul de la Arad, cu UTA. Nu câştigă, punem lacătul! La revedere!”
Nicolae Croitoru: „Am fost mai pragmatici“
Chiar dacă nu a fost încântat de jocul echipei sale, antrenorul Chindiei, Nicolae Croitoru, este bucuros că și-a îndeplinit obiectivul în cele trei meciuri disputate în opt zile, în care au avut deplasări foarte lungi.

„Am avut o săptămână dificilă, cu un joc la Baia Mare sâmbăta trecută, un joc cu Caransebeș miercuri și iarăși o deplasare lungă la Reșița, la finalul săptămânii. Îmi era teamă de oboseala care s-a acumulat, lucrul ăsta s-a văzut și în evoluția noastră, însă suntem bucuroși și chiar vreau să felicit echipa pentru dăruirea de care a dat dovadă astăzi și pentru cele trei puncte câștigate. O victorie muncită, însă cred eu, meritată. A fost o victorie muncită, pe teren greu și în condiții dificile. Practic, în opt zile noi am făcut aproape 2.000 de kilometri.
Nu este ușor. Nu ne permitem nici să schimbăm echipa de la o etapă la alta, însă ne bucurăm că am reușit să ne atingem obiectivul, să acumulăm șapte puncte și practic să ieșim din trei jocuri cu un +4 la «adevăr». La Reșița, puteam să închidem jocul mult mai repede, chiar din prima repriză, din primele 15 minute când am avut alte două situații de gol. Și în repriza a doua am avut vreo trei ocazii de «unu la unu» cu portarul și cred că lucrurile se puteau încheia de atunci. Dar am muncit mult mai mult pentru cele trei puncte.
Noi ne-am propus să terminăm în primele șase, să prindem play-off-ul și sperăm să ne atingem obiectivul. Suntem o echipă nou-promovată. În mare parte, ne bazăm pe lotul de anul trecut, care a fost completat cu câțiva jucători. Noi sperăm care rezultatele să fie din ce în ce mai bune și chiar și jocul. Chiar dacă astăzi nu a fost un joc care din punct de vedere al spectacolului să încânte, însă cu Metalul am fost mai pragmatici și importante erau punctele puse în joc“.
Metalul Reșița: Zimmermann, Bloju, Feher, Maisiat, Jamali, Ponoran, Robert Cristian, Pușcaș, Guemi, Skraparas, Szabo. Au mai jucat: Chițu, Săndescu și Liuba. Antrenor: Eugen Trică
Chindia Târgoviște: Meilă – Martac, Ispas, Vătavu, Pătru – Nisipeanu, Anton, Voinea, Stoica – Popa, Cherchez. Au mai intrat: Vasile, Neniță și Liviu Mihai. Antrenor: Nicolae Croitoru
Ionuţ Parghel
Marian Cărăvan (Reşiţa)


















