Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, ianuarie 19, 2025
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Găeşteanul Florin Tănase, principalul marcator al Viitorului Constanţa

FOTBAL: Găeşteanul Florin Tănase, principalul marcator al Viitorului Constanţa 

Dâmboviţeanul Florin Tănase a devenit aseară principalul marcator al Viitorului Constanţa în Liga I. Atacantul echipei lui Gică Hagi a ajuns la cota 6, după ce a marcat şi împotriva liderului Astra Giurgiu. În disputa cu „astralii”, pierdută de dobrogeni cu scorul de 1-2, fotbalistul găeştean a înscris primul gol al întâlnirii, fructificând perfect centrarea lui Benzar.

După ce a demonstrat că este unul dintre cei mai eficienţi atacanţi din prima ligă a ţării, Tănase poate reprezenta o soluţie viabilă pentru atacul echipei naţionale a României. Alte meciuri din campionat în care jucătorul Viitorului şi-a trecut numele pe lista marcatorilor în actuala stagiune au fost cele cu Dinamo, ASA Târgu Mureş, Concordia Chiajna, CS U Craiova şi Poli Timişoara.

Ionuţ Parghel

View My Stats