FOTBAL: Fotbaliştii Chindiei revin la antrenamente

Pentru fotbaliştii de la Chindia Târgovişte vacanţa a luat sfârşit. Mâine, de la ora 10:30, la stadionul „Eugen Popescu” este programată reunirea lotului, iar apoi staff-ul tehnic va conduce primul antrenament din perioada de pregătire a verii. La reunire, conducerea tehnică roş-albastră aşteaptă să ajungă toţi componenţii lotului, dar şi câţiva jucători care vor veni pentru a susţine probe de joc.
În perioada imediat următoare, conducătorii Chindiei vizează să întărească lotul cu doi-trei jucători valoroşi, care pot ajuta echipa să-şi îndeplinească obiectivele în Liga a 2-a.
„Avem în vedere să întărim lotul cu anumiţi jucători. Noi dorim să aducem câţiva fotbalişti valoroşi care pot aduce un plus de valoare echipei. Pe noi ne interesează să mergem pe ideea de a face transferuri spectaculoase, ci unele folositoare. Ne aflăm în discuţii cu mai mulţi jucători, dar nu am ajuns la vreun acord cu vreunul dintre ei”, ne-a declarat Marcel Ghergu, preşedintele clubului târgoviştean.
Printre numele vehiculate cu care tratează Chindia în această vară se află Covalschi (FC Olt Slatina), Honciu (CS Mioveni), L. Nicolae (Juventus Bucureşti), Pătulea (FC Academica Piteşti, iar acum FC Clinceni), Neguţ (Urban Titu) şi V. Ştefan (Voinţa Crevedia).
Ionuţ Parghel