Știri, Muntenia-Sud, România|luni, ianuarie 13, 2025
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Flacăra Moreni şi-a încheiat aventura în Cupa României

FOTBAL: Flacăra Moreni şi-a încheiat aventura în Cupa României 

Flacăra Moreni şi-a luat adio de la actuala ediţie a Cupei României. Divizionara D dâmboviţeană a părăsit competiţia, în turul 5, după ce a fost învinsă, pe teren propriu, de CS Mioveni, cu scorul de 3-1. Într-un meci în care toată suflarea morenară aştepta din nou un rezultat pozitiv, echipa lui Gabriel Paraschiv nu a mai repetat evoluţiile din meciurile anterioare şi a rezistat doar o jumătate de oră împotriva argeşenilor.

flacara moreni - cs mioveni 2Copleşiţi de emoţiile jocului, puştii lui „Pară” au primit prima lovitură în minutul 30, când apărarea dâmboviţeană a rămas stană de piatră, iar Năstăsie a marcat nestingherit printr-o lovitură de cap. Diferenţa de nivel dintre cele două echipe s-a remarcat din plin şi la începutul actului secund, când Popa a ridicat scorul la 2-0 (48), după ce portarul Panaite s-a transformat din înger în demon, greşind copilăreşte, la execuţia mijlocaşului de bandă al argeşenilor.

flacara moreni - cs mioveni 3Sclipirea de orgoliu a morenarilor a venit pe final de joc, când Drăgan a redus din handicap (82), după ce Iliescu şi Acasandrei irosise alte două mari ocazii de gol. În minutele de prelungire, Mioveniul a mai punctat o dată prin Nilă, dovedind că reprezintă echipa care merită să meargă în următoarea fază a competiţiei.

Chiar dacă Flacăra nu a avut prea multe de spus în disputa cu formaţia lui Claudiu Niculescu, aceasta a părăsit cu fruntea sus competiţia şi a fost singura reprezentantă a judeţului care a ajuns în turul 5.

flacara moreni - cs mioveni 4Tuşier lovit cu un obiect din tribună

Meciul de la Moreni s-a caracterizat ca fiind unul extrem de tensionat pe toată durata celor 90 de minute. Amplitudinea descărcărilor nervoase a atins cote maxime în minutele de prelungire când al doilea tuşier al partidei, Doru Zamfir a fost lovit cu un obiectiv venit din dreptul Peluzei „Marian Pârşă”. Incidentul în care a fost implicat asistentul din Slatina este unul de neconceput pe un teren de fotbal, iar acest fapt arată încă o dată că măsurile de ordine şi de organizare lasă mult de dorit la gruparea de Cricov.

flacara moreni - cs mioveni 9Flacăra Moreni – CS Mioveni 1-3 (0-1)

Marcatori: Drăgan (82)/ Năstăsie (30), Popa (48), Nilă (90+2).

Flacăra: Panaite – Acasandrei, Timofte, Pârvu, Tronaru (83 Palamariu) – L. Plăcintă, M. Plăcintă – Drăgan, Guţă (57 Huţuşoru), Negrea – Iliescu. Antrenor: Gabriel Paraschiv

CS Mioveni: Popescu – Tirică, Deaconescu, B. Stoica, Stan – Răuţă (50 Mârzeanu) – Popa, Honciu, Gălan, Azya (46 Iancu) – Năstăsie (75 Nilă). Antrenor: Claudiu Niculescu

Stadion „Flacăra”. Spectatori: 2 500.

Au arbitrat: Omar Dumitrică (Craiova) – Daniel Ciocănea (Sibiu) şi Doru Zamfir (Slatina). Observatori FRF: Marian Deaconu şi Decu Crângaşu (ambii din Ploieşti).

Cartonaşe galbene: Pârvu (30), Acasandrei (33), M. Plăcintă (57)/ Răuţă (22), Ayza (42), B. Stoica (72), Mârzeanu (86).

Ionuţ Parghel

flacara moreni - cs mioveni 10 flacara moreni - cs mioveni 5 flacara moreni - cs mioveni 6 flacara moreni - cs mioveni 7 flacara moreni - cs mioveni 8

View My Stats