FOTBAL: Flacăra Moreni a „pârjolit” Bradul Moroieni
Flacăra Moreni a bifat o nouă victorie la scor în campionatul judeţean. Echipa lui Gabriel Paraschiv s-a prezentat perfect în etapa 20 a Ligii a 4-a şi a dispus de Bradul Moroieni, cu un categoric 6-0. În faţa „pădurarilor”, „lupii” de pe Cricov au dat recital, după ce Iliescu (2), Drăgan, V. Preda, Negrea şi Pârvu au strâpuns buturile grupării din nordul judeţului.
Acumularea tuturor punctelor cu Moroieni a împins liderul campionatului să-şi menţină distanţa de 11 puncte faţă de Gloria Corneşti, a doua clasată a întrecerii. În urma „dublei” cu Bradul, Iliescu a ajuns la 33 de goluri marcate în actualul sezon, fiind principalul marcator al competiţiei. Podiumul golgeterilor este completat de Şerban (Voinţa Pierşinari) – 25 goluri şi Drăgan (Flacăra Moreni) – 15 goluri.
Pe lângă disputa dintre Moreni şi Moroieni, în ultima rundă a campionatului, celelalte meciuri în care s-au remarcat victorii la diferenţe mari de scor au fost Libertatea Urziceanca – Ştiinţa Odobeşti şi Comerţul Brezoaele – CS Petreşti, partide încheiate cu scorul de 4-0.
Etapa a 20-a – rezultate complete
Progresul Mătăsaru – Unirea Ungureni 1-2
Unirea Cobia – Avicola Tărtăşeşti 2-4
Săgeata Găeşti – PAS Pucioasa 3-2
Libertatea Urziceanca – Ştiinţa Odobeşti 4-0
Luceafărul Dragomireşti – Gloria Corneşti 0-2
Recolta Gura Şuţii – Petrolul Târgovişte 0-0
Comerţul Brezoaele – CS Petreşti 4-0
Atletic Fieni – Voinţa Pierşinari 2-3
Flacăra Moreni – Bradul Moroieni 6-0.
Ionuţ Parghel