FOTBAL: FC Aninoasa a găsit drumul victoriei în campionat

FC Aninoasa a găsit în această după-amiază drumul pentru primul succes în Liga a 3-a. După două înfrângeri consecutive, suferite la Afumaţi şi Podari, gruparea dâmboviţeană s-a mobilizat la maximum şi a trecut la limită de CS Ştefăneşti (1-0), într-un meci reprogramat, ce a contat pentru runda inaugurală a campionatului.
În faţa propriilor suporteri, echipa din vecinătatea Târgoviştei a început în forţă meciul, iar în minutul 16 a marcat un eurogol prin Săndulescu, din foarfece, care s-a dovedit reuşita victorioasă a partidei. După deschiderea scorului, Aninoasa şi-a mai creat puţine ocazii de poartă până la pauză, iar în actul secund a tras din greu pentru a-şi apăra avantajul fragil de pe tabelă.
Repriza a doua a aparţinut în totalitate adversarului, iar Zaina, M. Gheorghe şi Cazacu au trecut în repetate rânduri pe lângă restabilirea egalităţii. Mai mult de atât, Cazacu a expediat mingea în transversala porţii dâmboviţene. Pentru Aninoasa, câteva ocazii firave de gol şi-au mai trecut în cont Leotescu, Cernea şi Săndulescu, unde ultimul a fost eroul dâmboviţenilor în prima partidă susţinută pe teren propriu în acest sezon.
Disputa care a adus prima victorie pentru Aninoasa s-a caracterizat ca fiind una modestă, care a fost salvată doar de execuţia de excepţie al lui Săndulescu în prima repriză.

Victorie dedicată lui Gâlmencea
Fotbaliştii Aninoasei au dedicat victoria cu CS Ştefăneşti lui Remus Gâlmencea, antrenor ce şi-a serbat, astăzi, ziua de naştere. Succesul cu ilfovenii a reprezentat, de departe, cel mai frumos cadou pe care l-a primit „Gâlmă” de ziua sa. În urma celor trei puncte cucerite cu formaţia de lângă Bucureşti, Aninoasa a urcat în primele zece locuri ale seriei C3. La sfârşitul acestei săptămâni, dâmboviţenii vor întâlni, tot pe teren propriu, în etapa a 4-a a campionatului, pe Inter Olt Slatina, echipă care ţinteşte urcarea în eşalonul secund la sfârşitul stagiunii.
FC Aninoasa – CS Ştefăneşti 1-0 (1-0)
Marcator: Săndulescu (16).
Aninoasa : Bicher (73 Bărboiu) – Coman, Ştefan, Pahonţu, Cernea – Neacşu, B. Matei (73 Petcu), Leotescu, Roşciugă – I. Maican (46 Rusu), Săndulescu. Antrenori: Puiu Becheanu şi Remus Gâlmencea
Ştefăneşti: Oprea – Ciortan, Cazacu, Avram, A. Mihai – Niculae (63 Gologan), Zaina, C. Dinu (74 Dumitrescu), Anghel – Ivan (46 M. Gheorghe), Păuna. Antrenor: Laurenţiu Tudor
Stadion „Comunal”. Spectatori: 400.
Au arbitrat: Robert Avram (Piteşti) – Mihai Ionescu (Susesni –AG), Şerban State (Piteşti). Observator FRF: Daniel Simtion şi Mihai Costache (ambii din Bucureşti).
Cartonaşe galbene: Cernea (18), Petcu (90).
Ionuţ Parghel


















