FOTBAL: Chindia vizează toate punctele în meciul cu Metalul Reşiţa

Chindia Târgovişte se pregăteşte pentru un nou meci în campionat. Mâine, de la ora 15:00, pe teren propriu, formaţia antrenată de Nicu Croitoru va întâlni Metalul Reşiţa, codaşa seriei B2. Pentru a nu întâmpina nici un fel de probleme cu gruparea din Valea Domanului, roş-albaştrii au intrat de astăzi în cantonament, iar cazarea acestora va fi asigurată de Hotel „Dâmboviţa”.
Chindia poate conta pe serviciile tuturor componenţilor din lot cu reşiţenii, după ce Voinea şi B. Matei au depăşit problemele medicale întâmpinate în ultima perioadă.
După disputarea a 20 etape, echipa lui Nicu Croitoru se situează pe locul 3 în clasament, la egalitate cu primele două clasate, CSM Râmnicu Vâlcea şi FCM Baia Mare. Dacă târgoviştenii trec şi de Reşiţa, aceştia îşi asigură în mare parte calificarea în play-off.
„O victorie obţinută cu Metalul ne oferă peste 80% calificarea în play-off. Până acum prezentarea noastră a fost una foarte bună. Vom aborda jocul de mâine doar la victorie”, s-a exprimat Marcel Ghergu – preşedintele Chindiei.
Doamnele şi domnişoarele au primit flori de la fotbaliştii Chindiei
Pe de altă parte, astăzi de ziua internaţională a femeii, roş-albaştrii au oferit flori doamnelor şi domnişoarelor prezente în Parcul Mitropoliei şi pe platoul Prefecturii Dâmboviţa. Fotbaliştii de lângă Turnul Chindiei le-au oferit femeilor care le-au ieşit în cale lalele şi garoafe, ultimele fiindu-le „donate” de Adrian Dumitru (vicepreşedintele CJ Dâmboviţa) şi Alexandru Oprea, fost administrator public al judeţului.
Ionuţ Parghel


















