FOTBAL: Chindia Târgoviște, la ultimul meci din campionat
Chindia Târgoviște va spune rămas bun sezonului actual. Astăzi, de la ora 14:00, pe stadionul “Otto Greffner” din Șiria, roș-albaștrii vor înfrunta UTA Arad, într-un meci ce contează pentru ultima etapă a campionatului. Disputa se anunță ca fiind una de vacanță pentru târgovișteni, după ce și-au îndeplinit obiectivul în actuala ediție a Ligii a 2-a: clasarea în primele șase locuri.
Înaintea duelului de astăzi, UTA ocupă locul 3, cel care duce la barajul de promovare în Liga I, iar Chindia se află pe 5, cu 57 de puncte acumulate. Dâmbovițenii își doresc un rezultat pozitiv la Șiria pentru a răzbuna eșecul suferit în meciul tur (0-3), chiar lângă Turnul Chindiei.
După 33 de runde bifate, Chindia a înregistrat 18 victorii, 3 remize și 12 înfrângeri. Pe de altă parte, atacantul roș-albastru Cristian Cherchez va încheia, cel mai probabil, în primele patru locuri în clasamentul golgeterilor. Înaintea meciului cu UTA, jucătorul târgoviștean are la activ 19 reușite semnate în atuala stagiune. În acest top, Cherchez este depășit de Chipirliu (Juventus București) – 30 goluri, Hadnagy (Sepsi Sfântu Gheorghe) – 27 și Adrian Petre Tabarcea (UTA) – 26.
Ionuț Parghel