Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, iunie 3, 2026
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Chindia, o echipă apreciată de Federația Română de Fotbal

FOTBAL: Chindia, o echipă apreciată de Federația Română de Fotbal 

Chindia Târgoviște a ajuns să fie un club respectat la nivelul Ligii a 2-a. Organizarea bună de pe “Eugen Popescu” din ultimii doi ani a dus divizionara B dâmbovițeană să fie apreciată foarte mult de forul național de fotbal. Potrivit lui Marcel Ghergu, președintele clubului, Chindia este văzută de FRF ca fiind o echipă model a eșalonului secund, alături de UTA Arad.

“În această săptămână, am participat la o întrunire a FRF, unde s-a luat în calcul îmbunătățirea a tot ceea ce înseamnă Liga a 2-a. S-a făcut un grup de cinci reprezentați de la cinci cluburi, printre care ne aflăm și noi. Auzul acestei vești ne-a bucurat foarte mult. Din spusele celor de la FRF, Chindia este văzută ca fiind un club bine organizat, la fel ca și UTA Arad. După tot ce s-a discutat, noi am fost luați ca model de organizare pentru Liga a 2-a. Acest fapt s-a datorat muncii care s-a depus în ultimii ani și sprijinului pe care l-am primit din partea autorităților locale și județene”, a declarat Marcel Ghergu într-o conferință de presă.

Începând din acest an, Chindia se prezintă ca fiind una dintre puținele echipe din țară care nu mai are datorii.

Duminică, de la ora 15:00, echipa lui Nicu Croitoru va întâlni pe FC Brașov, sub Tâmpa, într-un joc ce contează pentru etapa a 10-a a campionatului. Târgoviștenii iau în calcul obținerea unui rezultat pozitiv cu “stegarii” pentru a face uitat “dușul” rece suferit, duminica trecută, cu CS Mioveni (0-2), în fața propriilor fani.

Ionuț Parghel

View My Stats