Știri, Muntenia-Sud, România|marți, ianuarie 21, 2025
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Bradul Moroieni, înfrângere cu Rapid Bucureşti într-un amical de lux

FOTBAL: Bradul Moroieni, înfrângere cu Rapid Bucureşti într-un amical de lux 

Bradul Moroieni a avut parte în această săptămână de un meci de gală. Marţi, după-amiază, divizionara D dâmboviţeană a întâlnit, pe teren propriu, pe Rapid Bucureşti într-un amical de lux. Disputa dintre cele două echipe s-a încheiat cu victoria liderului din seria B1, cu scorul de 4-2, în urma reuşitelor semnate de Potecea, Novac, Ţâră şi N’Koyi.

Eşecul „pădurarilor” în partida cu bucureştenii a survenit în actul secund, când antrenorul principal al „vişiniilor”, Dan Alexa, a trimis în teren titularii de drept. Bradul s-a descurcat destul de bine în prima repriză şi a fost egala bucureştenilor (2-2). Cele două goluri ale codaşei din Liga a 4-a dâmboviţeană au fost marcate de Soare.

Disputa cu Rapid a reprezentat o sărbătoare pentru toţi microbiştii localităţii dâmboviţene. Cel care a perfectat disputa dintre cele două formaţii a fost Sorin Moiceanu, preşedintele clubului de la poale de Bucegi, care se află într-o strânsă relaţie de prietenie cu unul dintre conducătorii grupării din Capitală. După meci, componenţii celor două echipe au avut parte de o petrecere câmpenească, la care a ajuns şi preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu.

Plecarea „feroviarilor” din localitatea dâmboviţeană a avut loc a doua zi, după ce fotbaliştii au fost cazaţi la Complexul Hotelier Gâlma, iar reprezentanţii staff-ului tehnic la un motel din Moroieni. Pentru disputa cu Rapid, Bradul şi-a amânat jocul cu Săgeata Găeşti, din etapa a 21-a, a campionatului judeţean.

Ionuţ Parghel

View My Stats