FOTBAL: Atac la lider! Chindia caută prima victorie pe teren propriu

Chindia Târgovişte are parte de un nou joc tare în campionat. Gruparea dâmboviţeană primeşte, mâine (ora 11:00) vizita liderului din B2, Olimpia Satu Mare, într-un meci în care vizează să obţină prima victorie pe teren propriu. Roş-albaştrii speră ca împotriva ardelenilor să se prezinte cât mai bine, pentru a le stopa acestora parcursul foarte bun din primele etape ale Ligii a 2-a. Chiar dacă Olimpia întâmpină anumite probleme financiare şi a fost eliminată din Cupa României, staff-ul tehnic al Chindiei vede formaţia din nordul ţării un adversar redutabil.
„Meciul cu Satu Mare va fi extrem de greu pentru noi. Olimpia este o echipă puternică, agresivă, solidă şi cu un lot alcătuit din jucători valoroşi”, s-a exprimat Nicu Croitoru.
Lotul Chindiei este decimat de accidentări
Echipa târgovişteană afişează numeroase probleme de lot înainte de duelul cu ardelenii. Pentru disputa cu formaţia antrenată de Tiberiu Csik, Chindia îi are incerţi pe Vătavu, L. Mihai (ambii probleme musculare), Ispas (infecţie la măsea) şi Cherchez (uşoară întindere la ligamentele genunchiului). Până la startul jocului, conducerea tehnică de pe „Eugen Popescu” speră să recupereze cât mai mulţi dintre jucătorii cu probleme medicale.
Moral bun pentru roş-albaştrii
Atmosfera din lotul dâmboviţean se afişează ca fiind una destul de bună cu o zi înainte de meciul cu Olimpia. Succesul înregistrat etapa precedentă oferă roş-albaştrilor un moral ridicat în perspectiva meciului cu liderul seriei. Până la disputa directă dintre cele două formaţii, Chindia a înregistrat în campionat o victorie (cu CS Mioveni 3-2) şi o înfrângere (0-1 cu U. Cluj), iar Olimpia a contabilizat două victorii (5-0 cu Metalul Reşiţa şi 2-1 cu FC Bihor Oradea). În schimb, ambele echipe au spus adio Cupei României, după ce Chindia s-a înclinat în faţa lui CS Păuleşti (1-2), în turul 4, iar Olimpia a cedat, în faza a cincea, împotriva lui FCM Baia Mare (0-1dp).
Intrarea în stadion rămâne gratuită!
Intrarea spectatorilor la meci va rămâne în continuare gratuită, chiar dacă şefii clubului târgoviştean hotărâseră la începutul săptămânii ca aceasta să fie pe bază de bilet sau abonament. Un motiv pentru care conducerea Chindiei a decis să lase şi la acest joc intrarea liberă este faptul că în această perioadă se sărbătoresc zilele oraşului.
Ionuţ Parghel