Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, ianuarie 18, 2025
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » Focuri de armă în miez de noapte la Bâldana

Focuri de armă în miez de noapte la Bâldana 

Poliţiştii dâmboviţeni au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, în încercarea de a prinde două persoane care furau în miez de noapte cablurile de telefonie din zona satului Bâldana, comuna Tărtăşeşti.

„Aceştia, la observarea echipajului de poliţie, s-au ascuns după un stâlp de susţinere a reţelei electrice, şi au încercat să fugă de la locul faptei; agentul de poliţie a procedat la somarea acestora, a pornit în urmărirea lor, folosind armamentul din dotare şi trăgând şase cartuşe, două în plan vertical şi patru către persoanele urmărite”, spune agent de poliţie Raluca Trandafir, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa.

Unul dintre hoţi a fost atins de glonţ, la faţa locului găsindu-se o pată mare de sânge. În prezent, poliţiştii desfăşoară cercetări în vederea identificării şi prinderii autorilor.

View My Stats