Știri, Muntenia-Sud, România|marți, aprilie 21, 2026
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » EXPEDIŢIE: Sfârşit de an pe crestele celui mai înalt vârf din Regatul Unit

EXPEDIŢIE: Sfârşit de an pe crestele celui mai înalt vârf din Regatul Unit 

Joi, 29 decembrie 2016, montaniarzii dâmboviţeni vor pleca să cucerească, înainte să fie puse în aplicare rezultatele Brexit-ului, cel mai înalt vârf din Regatul Unit – Ben Nevis (1.344 metri), aflat în Munții Grampian, regiunea Lochaber din Scoția. Deplasarea se va face cu avionul, pe ruta Bucureşti-Glasgow, urmând ca, pe 30 decembrie, să se meargă cu auto până la Fort William, localitate aflată la poalele munților. În aceeași zi este programată o scurtă croazieră pe Loch Ness, celebrul lac scoțian unde „dinozaurii” dâmbovițeni își vor căuta „rudele”, adică pe „Monstrul Nessie”. La întoarcere, se va face o escală la Distileria de whisky Ben Nevis pentru a intra în atmosfera de sărbătoare locală „cu lecția învățată”, ne explică Nicolae Posta – preşedinte Asociaţia Chindia Jurasic Park.

Pe 31 decembrie 2016 se va încerca escaladarea vârfului Ben Nevis care, deși este un vârf mic (1.344 m), trebuie atacat de la nivelul mării, adică de la altitudinea de 20 m. Vremea se anunță relativ rea (ceață, vânt, ploaie de dimineață, ninsoare după prânz), însă expediționarii dâmbovițeni își vor lua echipament de iarnă, inclusiv colțari, pioleți, căști, cordelină, pentru a preveni orice potențial accident și pentru a putea duce simbolurile Târgoviștei, ale României şi ale Uniunii Europene și pe acest vârf.

La 1 ianuarie 2007, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, montaniarzii dâmbovițeni au inițiat TOP 27 – Topul cuceririi celui mai înalt vârf/celei mai înalte cote din fiecare ţară a Uniunii Europene. La 1 iulie 2013, odată cu intrarea Croației în UE, TOP 27 a devenit, pentru montaniarzi, TOP 28. Din cele 28 de vârfuri au fost cucerite, până la începutul anului 2016, cele mai înalte cote din 18 țări.

View My Stats