EXEMPLU: Tenorul Vlad Miriţă, voluntar întru cinstirea eroilor neamului! FOTO

Reprezentanţii Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor şi mai mulţi membri ai Asociaţiei Neam Unit s-au aflat sâmbătă, 10 octombrie, la Nucet, judeţul Dâmboviţa, unde au derulat, pentru câteva ore, activităţi de punere în valoare a monumentului din centrul localităţii, dedicat celor care şi-au vărsat sângele pentru libertate în Primul Război Mondial.
Alături de oaspeţii veniţi la muncă au participat la activităţile gospodăreşti, respectiv vopsirea gardului, curăţarea zonei de protecţie a monumentului de vegetaţie, refacerea inscripţiilor şi elevii din comună, în frunte cu primarul Luisa Bărboiu.
Din echipa de iubitori ai trecutului neamului românesc a făcut parte şi tenorul Vlad Miriţă, care a muncit cot la cot cu ceilalţi voluntari. La final, toţi cei prezenţi au asistat la o slujbă de pomenire a eroilor oficiată de preoţii din comună.


















