Știri, Muntenia-Sud, România|marți, iulie 23, 2024
Sunteți Aici Home » RELIGIE-CULTURĂ » Evenimentele săptămânii la Teatrul Municipal Târgovişte

Evenimentele săptămânii la Teatrul Municipal Târgovişte 

O nouă productie a Teatrului Municipal va avea proba publicului JOI, 14 IUNIE, la ora 19.30, la SALA TONY BULANDRA.

Va invitam la avanpremiera COMEDY GAME SHOW, un spectacol semnat de Bogdan Dumitrescu. Premiera oficiala va avea loc la inceputul toamnei, in deschiderea stagiunii 2012-2013.
Din distributie fac parte Antonia Ionescu, Cosmina Lirca, Dana Stanga, Cristian Olaru, Ilie Ghergu, Liviu Cheloiu, Marin Grigore, Mircea Silaghi, Radu Campean si Sebastian Balasoiu.
SALA STUDIO va gazdui VINERI, 15 IUNIE, la ora 19.00 spectacolul invitat
REALITATE VIRTUALA de Alan Arkin
Regia: Theo Herghelegiu
Cu: Gabriel Dutu si Florin Penisoara

Două personaje misterioase se întâlnesc (fără a se fi cunoscut înainte) pentru a executa împreună un job. O misiune. Care este acest job, sau această misiune nu se specifică niciodata. Sub forma unei testări preliminare, De Recha îl supune pe Lefty  unor încercări la început cam idioate, dar, care, pe parcurs, devin tot mai parşive şi mai periculoase, sfârşind prin a comuta realitatea concretă într-una virtuală.
Finalul poveştii este unul pe cât de simplu, pe atât de încărcat de sensuri: realitaea concretă revine în vigoare, sub forma unei cutii de carton, dar numai după ce tânărul Lefty îşi va fi învăţat lecţia de la mai înţeleptul său partener, De Recha.

SAMBATA, 16 IUNIE, la ora 19.00, la SALA TONY BULANDRA, incheiem saptamana cu UNCHIUL VANEA de A. P. Cehov, regia: Sorin Militaru
Cu: Bogdan  Farcaş, Cătălin  Babliuc, Antonia Ionescu Micu / Cosmina  Lirca, Corneliu Jipa, Ana Maria Oglindă / Dana Stîngă, Sorin Şaguna, Maria Nicola şi Ilie Ghergu.

O dramă melancolică rusească, în care „personajele îşi „îmbracă” viaţa pe dos. Iar atunci când încep să bage de seamă eroarea, nu fac nimic ca s-o-ndrepte. Se strâng la un loc pe câte o moşioară idilică ori în salonaşul vreunui conac de provincie unde beau ceai sau/şi vodcă şi încep să-şi plângă de milă.

Preţul unui bilet întreg este de 10 lei. Pentru elevi, studenţi şi pensionari, preţul biletelor este de 5 lei.

View My Stats