Știri, Muntenia-Sud, România|marți, februarie 18, 2025
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » Elena Udrea, răsplătită pentru sprijin cu titlul de cetăţean de onoare al Târgoviştei

Elena Udrea, răsplătită pentru sprijin cu titlul de cetăţean de onoare al Târgoviştei 

La propunerea primarului Gabriel Boriga, consilierii municipali au decis să acorde titlul de cetăţean de onoare ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. „Consider că este o personalitate care merită din partea Târgoviştei acest titlu”, s-a exprimat edilul oraşului, cu referire la multiplele proiecte de investiţii finanţate prin intermediul ministerului condus de Elena Udrea.

Consilierii Opoziţiei fie s-au abţinut, fie votat împotrivă.

Alături de ministra de la Dezvoltare Regională, vor mai primi titlul de cetăţean de onoare fotbalistul Gheorghe Popescu, medicul Liviu-Sorin Băilă şi poliţistul Codruţ Oprea, propus de consiliera Cornelia Paraschiv de la PNL.

Post mortem, îi va fi conferit acest titlu profesorului Alexandru Ioan Dunu. Tot post mortem, îi se va acorda diplomă de excelenţă fostului consilier local Alexandru Pârvulescu.

Momentul festiv se va consuma în ziua de 8 septembrie.

View My Stats