Echipă specială de control pentru deşeurile din demolări
Taxa de habitat, în cuantum de 16 lei lunar şi devenită obligatorie începând cu luna iulie 2010, a ajutat la reducerea numărului mormanelor de gunoaie existente în judeţ. Dâmboviţenii care locuiesc la sate au renunţat să mai arunce resturile menajere la întâmplare, obişnuindu-se să le fie ridicat gunoiul chiar de la poartă.
Când vine vorba despre agenţii economici însă, situaţia pare scăpată de sub control, chiar dacă, cu puţine excepţii, aceştia s-au achitat de obligaţiile legale şi au încheiat contract de prestări servicii cu firmele specializate în colectarea gunoiului. Ca să plătească bani mai puţini, firmele scapă de gunoaie, respectiv resturile din construcţii, pe cont propriu, renunţând să le predea firmelor colectoare.
Pentru a stopa acest fenomen, la nivelul Gărzii de Mediu Dâmboviţa s-a constituit o echipă specială de control pentru deşeurile din demolări. „Comisarii de mediu nu au ieşit deocamdată din Târgovişte, pentru că sunt probleme serioase. Când vor termina aici, vor merge în celelalte oraşe din judeţ”, ne-a declarat ing. Mihail Drugă, comisar şef Garda de Mediu Dâmboviţa.
Contractele încheiate cu firmele specializate în ridicarea şi transportul gunoiului menajer prevăd o cantitate mică de gunoi, sub un metru cub pe lună, astfel că agenţii economici scapă de surplus, aruncându-l la margine de drum.
Adriana Răceanu