Dr. Andrei Tomescu i-a luat locul dr. Carmen Marcu în conducerea Spitalului Județean din Târgoviște
Proaspătul manager interimar al Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, dr. Radu Petrescu, și-a ales deja directorul medical, pe medicul ginecolog Andrei Tomescu. Acesta o înlocuiește pe dr. Carmen Marcu, care a demisionat din funcție, urmând exemplul Laviniei Ionescu, cu care a făcut echipă la conducerea Spitalului Județean mai mulți ani.
Cele două doctorițe au făcut echipă nu doar la Spitalul Județean, ci și la clinica privată Polimed, fiind acuzate de președintele Consiliului Județean de incompatibilitate crasă, din moment ce erau angajate la Polimed și în același timp administrau Spitalul Județean din Târgoviște, de unde trimiteau pacienți către Polimed, în special pentru examene RMN și Computer Tomograf.
Interesant este că președintele Consiliului Județean Adrian Țuțuianu nu a fost deranjat de faptul că și dr. Andrei Tomescu, proaspătul director medical de la Spitalul Județean, colaborează cu Polimed, după cum reiese de pe site-ul de prezentare al respectivei clinici.

















