DOUĂ ZILE PLINE PENTRU COMUNITATEA DIN ANINOASA! Pe 12 şi 13 iunie, se sărbătoresc 560 de ani de existenţă

Anul acesta, în luna aprilie, satul Aninoasa a împlinit 560 de ani de la prima atestare documentară. Tocmai de aceea şi Sărbătoarea tradiţională a comunei are acum conotaţii deosebite. Astfel, în zilele de 12 şi 13 iunie 2013, vor avea loc mai multe manifestări cultural-artistice şi sportive în Aninoasa, Viforâta şi Săteni. Depuneri de coroane la Monumentele Eroilor, pelerinaje, micro-spectacole, activităţi sportive, vernisaje de expoziţii, lansări de carte şi multe altele.
“Este un moment important pentru comunitatea noastră. Istoria, ca şi cultura, sunt la ele acasă în comuna Aninoasa. Ne prezentăm în faţa judeţului, a ţării şi a lumii, la acest ceas aniversar, cu o comună modernă şi prosperă, cu oameni demni şi harnici”, spune primarul Constantin Maricescu.
Au fost pregătite “Hrisoave de mulţumire”, pliantul turistic “Aninoasa 560”, cartea “Cine a furat culorile?”, de Victor Mihalache, care va avea lansarea oficială cu acest prilej, spectacolul pentru copii “Iepuraşul vânător”, paradă cu fanfară şi multe alte plăcute surprize. Ca în fiecare an!
La Festivalul Folcloric “În sat la Aninoasa”, ajuns la ediţia cu numărul XVIII, vor fi prezenţi interpreţi de marcă, precum: Simona Dinescu, Camelia Conovici, Nicoleta Vasile, Gheorghe Ciucioiu, Liliana Mocănescu, Constantin Dolănescu, Denisa Grecu şi alţii.
Nici tinerii nu au fost uitaţi, pentru ei evoluând: Radhu, Marcko, Ella, Cristina şi Victor, “Clubul Victorioşilor” şi Ansamblul “Vestitorii Aninoasei”. Invitaţi de onoare din Torak (Serbia) şi Caransebeş (jud. Caraş Severin) vor întregi sărbătoarea. Regia artistică şi prezentarea sunt asigurate de Cristina Ilie şi Victor Mihalache.

















