Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, octombrie 9, 2024
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » DONAŢIE: România a achiziţionat 96 de microbuze şcolare pentru Republica Moldova

DONAŢIE: România a achiziţionat 96 de microbuze şcolare pentru Republica Moldova 

Ministerul Dezvoltării a achiziționat, astăzi, 96 de microbuze destinate transportului de elevi din unităţile de învăţământ de stat, ce vor fi donate Republicii Moldova. Este vorba despre 95 de microbuze de tip 16+1 locuri și 1 microbuz destinat transportului persoanelor cu mobilitate redusă şi echipat pentru un număr de 2 locuri speciale – fotolii (scaune) rulante necesare. Licitația a vizat și alte 3 tipuri de microbuze pentru care, însă, nu au fost depuse oferte: 1 microbuz destinat transportului persoanelor cu mobilitate redusă şi echipat pentru un număr de 8 locuri speciale – fotolii (scaune) rulante, 1 microbuz destinat transportului persoanelor cu mobilitate redusă şi echipat pentru un număr de 4 locuri speciale – fotolii (scaune) rulante, 2 microbuze destinate transportului persoanelor cu mobilitate redusă şi echipate pentru un număr de 3 locuri speciale – fotolii (scaune) rulante.

Vehiculele vor fi echipate cu stingătoare de incendiu, truse de prim ajutor, triunghiuri reflectorizante, anvelope de iarnă și de vară (câte un set). La capitolul Garanţie şi service, în caietul de sarcini a fost prevăzută o perioadă de garanție de cel puțin 5 ani sau în limita a 150.000 de kilometri, de la data recepției finale și/sau garanție compusă din garanție comercială 3 ani limitată la 100 000 km și garanție extenso 2 ani limitat la 150.000 km. Costurile aferente oricărei operațiuni în perioada de garanție (reparare, înlocuire) vor fi suportate integral de către furnizor. Toate operațiunile realizate în perioada de garanție se vor efectua în Republica Moldova indiferent de nivelul de complexitate al acestora.

Livrarea microbuzelor se va efectua, pe cheltuiala sa, de către furnizorul desemnat câștigător, în localitatea Chișinău – Republica Moldova. Donația a 100 de microbuze către Republica Moldova și achiziția lor prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice au fost aprobate în luna iunie 2016. În 2014, România a mai donat Republicii Moldova 100 de microbuze pentru transport elevi. De asemenea, Guvernul României a virat, astăzi, Republicii Moldova o contribuție financiară nerambursabilă în valoare de 3 milioane de euro. Suma este destinată finanțării a 83 de grădinițe, conform Programului de cooperare pe anul 2016 dintre cele două state.

View My Stats