DOBÂNDEŞTE O IDENTITATE PROFESIONALĂ! Vezi aici ce cursuri poți urma pentru a lucra în sistemul penitenciar

Penitenciarul Mărgineni vine în sprijinul tinerilor absolvenţi de liceu în scopul creşterii interesului acestora pentru o carieră profesională în cadrul sistemului penitenciar, prin parcurgerea cursurilor disponibile la unităţile de învăţământ proprii, dar şi partenere la procesul de învăţământ.
Astfel, persoanele interesate să urmeze o carieră de ofiţer de penitenciare pot participa la concursurile de admitere organizate de următoarele instituţii de formare a personalului din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională:
– Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti – pentru ofiţerii de penitenciare (durată de studii – 3 ani);
– Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” din Bucureşti – pentru ofiţerii specialişti din domeniul securităţii şi informaţiilor şi din domeniul psihologie – informaţii (durată de studii – 3 ani);
– Institutul de Medicină Militară din Bucureşti – pentru ofiţeri medici de penitenciare cu specializările medicină generală, medicină dentară şi farmacie (durată de studii – 6 ani pentru medicină generală şi medicină dentară, respectiv 5 ani pentru farmacie);
– Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu – pentru ofiţerii specializaţi în domenii precum managementul economico-financiar şi administraţie publică-intendenţă (durată de studii – 3 ani);
– Academia Tehnică Militară din Bucureşti – pentru ofiţerii de penitenciare specializaţi în domeniile calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională, transmisiuni, construcţii şi fortificaţii (durată de studii – 3 ani);
De asemenea, tinerii interesaţi să urmeze cariera de agent de penitenciare pot opta pentru:
– Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare din Tîrgu Ocna, jud. Bacău – instituţie de învăţământ proprie destinată pregătirii agenţilor din sectorul operativ (durată de studii – 1 an);
– Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti – pentru agenţi cu specializările auto, tehnică de comunicaţii, operare şi mentenanţă echipamente informatice, construcţii şi bucătari (durată de studii – 1 an).
Sursa: Penitenciarul Mărgineni

















